chiar daca rock-ul imi place teribil de mult, constat ca in top 5 nu prea este reprezentat.
1. faithless
2 unkle
3. moby
4. franz ferdinand
5. orbital
o mica mentiune, nu am vazut white lies si the killers.

just because i'm losing/doesn't mean i'm lost/doesn't mean i'll stop/doesn't mean i'm in a cross/
just because i'm hurting/doesn't mean i'm hurt/doesn't mean i didn't get what i deserve/no better and no worse
chiar daca rock-ul imi place teribil de mult, constat ca in top 5 nu prea este reprezentat.
1. faithless
2 unkle
3. moby
4. franz ferdinand
5. orbital
o mica mentiune, nu am vazut white lies si the killers.
sunetul a picat la 20 de secunde dupa incperea concertului. pe genul... baga tare-n difuzoare. dupa 15 minute, a revenit sunetul. si a inceput cantarea. patru baieti imbrcati in piele. ok ca sound, chiar daca vine din 80. dupa un solo cam lungut de bas si cam inutil dupa parerea mea, joey (basistul) s-a gandit ca-i bine sa ne si vorbeasca. a facut-o in romana. mi-a placut treaba asta. cu ei, care nu confunda bucurestiul cu budapesta. ca asta se intampla numa trupelor care nu stiu de unde vin, unde sunt si nici incotro se indreapta. frumos. apoi a laudat fanii si a inceput sa o ia pe aratura. ca cel mai cunoscut personaj din roamania este contele dracula, ca el nu l-a cunoscut dar ca o stie pe sora-sa care cica suge mai bine decat contele. nu s-a oprit aici si a trebuit sa mai inghitim un moment penibil, cand managerul emagic a primit un trofeu "balls of steal" sau cam asa ceva, pentru curajul de ai fi adus in Romania. omul mi s-a parut jenat de penibilul situatiei. apoi de scena au aparut doua fufe, una in alb, alta in negru care au inceput sa se fataie. joey a sarutat-o pe cea in alb si cu ocazia asta am aflat ca domnisorica este din bulgaria. la fel ca si cealalta. tot pe scena, a mai urcat un specimen, la bustul gol, cu o barba impletita. omu era din brasov. joey i se adresa cu brother. daca era si asta fratele lui dracula, joey? au cantat o piesa impreuna, ma rog, remus din brasov mai mult a mimat.
daca manowar ar fi cantat mai mult si s-ar fi ocupat mai putin de "entarteiment" cred ca iesea mai bine. nu venisem sa aflu parerile lui joey despre cum o sug romancele. aici pot accesa orice studiu sociologic cu privire la sex si am o imagine completa, nu numa despre sexul oral, ci si despre cel anal, despre perversiuni si toate cele. solouri lungi si cam degeaba, puteau fi inlocuite de 2 piese. mai plecat insa cu intrebari. de ce oamenii aia de aseara au ramas agatati in urma cu vreo 25 de ani, de ce nu se spala, unde sunt rocheritele jegoase de la inceputurile de ani 90, de ce se imbata oamenii ca PORCII la concerte de heavy metal si ar mai fi cateva.
despre celelalte trupe din deschidere, mai ales cele romanesti cu are rost sa vorbim. ele pur si simplu nu exista.
am ajuns exact cand cei doi ting tings urcau pe scena. o fata si un baiat, care au umplut spatiul de o multime de sunete. sapca de gavroche, tricou in dungi orizontale, pantaloni colanti, lila, cu niste triunghiuri negre imprimate in zona genunchilor. extraordinara eficienta a organizarii. totul compact. o senzatie de cub.
the charlatans sunt convins ca au sunat mai bine ca-n deschiderea stones. totusi solistul cam lipsit de viata, usor plictisit. show extrem de simplu. niciun efect vizual. totul simplu. doar panza neagra si semitransparenta, rupta intr-un colt, a despartit trupa de spatele scenei. un concert corect, putin indiferent.
nici nu mi-am dat seama cand toata parcarea de la romexpo s-a umplut. ochi. din experienta mea de participant la b'estfest, cred ca a fost cea mai populata seara. si cea mai diversa ca personaje. de la bebelusi de pana intr-un an, pana la pensionari. oameni colorati. au dansat, au cantat, acolo unde stiau piesele, s-au bucurat. santana nu-i tocmai pe gustul meu, insa in fata legendelor ma inclin. a fost seara veteranului, ba ma hazardez sa spun ca a fost festivalul lui. asa ar terbuie sa arate o seara ideala de festival. oameni care vin sa se bucure pentru muzica.
nu-i asteptam in mod special pe klaxons. dar vroiam sa-i vad. au un stil greu incadrabil. camionul lor cu echipament nu a sosit asa ca au fost inlocuiti de us3. organizatorii au scos iepurele din joben. bravo lor.
inainte de us3, gabriella cilmi ne-a cam fugarit (in sensul bun) printre stiluri. cam multe preluari. ultima senzationala. whole lotta love. atmosfera relaxata, alex kapranos de la franz ferdinand, intr-un tricou albastru deschis, era in public si se uita la gariella.
trec peste us3 si ajung la franz ferdinand. patru baieti, care ne-au amintit care este esenta rock-ului. bucurie la maxim. au trecut cu veselie prin cele 3 albume. fara artificii. simplu. chitari bazale, ritmuri de tobe, bas trepidant si din cand in cand o clapa preistorica care ne ducea in spate cu aproape 40 de ani. acolo de unde toata nebunia rock-ului a inceput.
orbital a inceput in forta. nu forta bruta. totul filtrat. ecrane cu simboluri, ceas, cutit/furculita, cap de mort, pumn, casa. nici nu stiu cand am ajuns la satan. pe cele patru ecrane apar chipuri de dictatori, pistoale, caini in lanturi si mase de oameni scandand. bitul este perpetuu, intra-n bucla. a inceput belfast. bitul continua, intra si un sample de chitara. tragica chitara, suna taios iar taietuta ajunge pana la os, ecranele se invart fara sa afiseze ceva, de pe scena se vad clar doar patru luminite de la lampasele celor doi frati, pare sa se sfarseasca dar revine, mai energica, este mult mai rapida decat varianta de studio. finalul sovaie, suna apasat. totul tremura. un pas, doi. punct. geniala piesa. pana la sfarsit am topait, am sarit, am strigat, am privit-o pe lunatica din fata noastra care parea ca face dansul piticului din twin peaks.
orbital... o experienta electrosocanta.
set list-urile sunt orientative. corecte cam intr-o proportie de 80-85%. sa le luam pe rand.

bis:
asta este ordinea pe care au avut-o la glastonbury pe 27 iunie.

asta a fost lista de la selector festival, din polonia, pe 6 iunie.

bis:
este o lista mai veche, este de anul trecut, din noiembrie, de la o cantare din amsterdam.
o mare problema, cand mergi la un concert de dimensiunea asta, este parcarea. pana la urma gasesti un loc. dar cat de sigur este acesta cand dupa colt sau nici macar, te pandesc hingherii de masini? care intr-o zi normala nu-s acolo. dar acum, pentru ca este abundenta de masini, au iesit la saltat. mi se pare extrem de jegoasa atitudinea asta. cum la fel de jegoasa mi se pare si decizia romexpo de a nu deschide parcarile. stiu ca organizatorul le-a propus asta si a fost refuzat. suntem multi care am fi platit. nimanui nu-i convine sa stea cu sufletul la gura, ca poate la iesire nu-si mai gaseste masina. ma intreb in al cui buzunar intra taxa de recuperare a masinii. poate citeste postul asta un jurnalist serios si face o mica ancheta. daca nu are deja raspunsul. deci... pentru parcare nu injurati organizatorul.
ieri, dupa cateva clipe de indecizie, un garcea, culmea, ne-a sfatuit sa lasam masina in campusul universitar. am ajuns la jumatatea lui ayo si ce am prins a fost dragut. vesel, solar. fara pretentie de mare fita. relaxant. mai subtila mi s-a parut inregistrarea ei de la guerrilla, din emisiunea lui marius vintila. interviul cu ea il gasiti pe site la guerrilla.
polarkreis 18 destul de ezitanti. insa mie imi plac. este un usor tragism in muzica lor, accentuat de costumele albe. contrastul asta mi se pare interesant. allein, allein are aliura de mare hit.
dupa ei, intram la categoria grea. motorhead. stiti ce-i ala un raspel? este o pila, cu dinti mari si rari. cu ea se curata bavurile de pe piese de lemn sau metalice. asta este si motorhead. un raspel. un sunet brut, unul dintre cele mai brute auzite. o harmalaie facuta cu o toba, o chitara si un bas. trei oameni care arunca-n aer un sunet nepolisat. solo-ul de baterie foarte bun, vocea lui lemmy nemodificata de ani de zile si o pofta de cantat enorma. de cantat rock'n'roll si nu heavy metal. ace of spades este referinta, model pentru rock-ul modern. la fel ca si iron fist, another perfect day sau going to brazil. minunata demonstratie.
fara pauza... urmeaza moby. care incepe cu extreme ways. apoi in my heart si go play. este minunat cum gliseaza de la electro la rock. imi place de minune. trecerile sunt facute natural. cu usurinta. nu-i fortat. iar publicul simte asta. lumea se misca. se agita. se vad zambete pe fetele oamenilor. este bucurie. nici nu stiu cand ajungem la natural blues. apoi la lift me up, care a avut cea mai mare sustinere din partea publicului. moby incheie cu feel so real, o piesa pe care el o clasifica la rave. bucurie in fiecare nota si sunet. pentru mine, moby este combinatia perfecta. este si electro si rock. si te duce atat de natural dintr-o parte in alta...
o seara in care clasicul s-a imbinat perfect cu modernul.
revin cu setlist-urile de la franz ferdinand si orbital.
dupa tampenia de ieri, cand nu am vazut/auzit nimic din white lies si the killers, azi sunt hotarat sa sfidez din nou ploaia. de data asta pana la capat. avem si de ce. asta este set listul lui moby. ma rog, asta a cantat la greci pe 27 iunie.
iata si ce canta (cu aproximatie) motorhead:
bis:
sau cum nu am fost eu la concert. asa ca subintelegeti si voi. inca un rand, numai si numai pentru mine. eh... si pentru alte cateva persoane.
totul a inceput de la incapatanarea mea de a merge cu tramvaiul. ca-i cool, ce zic eu cool, ubercool. sa lasam masina-n parcare si sa incercam o caterinca mica cu 41. a tinut pana la un moment dat. am intrat in tarc, am schimbat banii pe jetoane (minunata inventie) am baut juma de ciuc, am baut un heineken... si apoi hai sa urmarim artistul . pe patrice. bun de tot baiatul. insa eram usor jenat de norul ce se tot invartea pe langa noi. ii intorc spatele, adica il sfidez. el ma spuipa cu 2,3 stropi. ma uit la el si-mi zic "haaaa, am pelerina". patrice s-a dezlantuit la soulstorm, dupa care la bis a inceput ploaia. din nou ignore. o cunosteam de la limp bizkit. am pelerina ce mi se poate intampla. ei bine, de aici mi s-a tras. de la atitudinea asta de superioritate fata de vreme. si na... tine sa-ti ajunga. n-ai vrut masinaaa, nu te-ai bagat in coooort. ai ramas stalp in ploaie. uite de te-nvata. dupa 3 rafale, aveam apa-n galosi, iar de la genunghi in jos eram muratura. aveam senzatia de duc dupa mine cate 5 kile pe un picior. am luat-o incet spre 41. ca dehh... e ubercool sa mergi cu tramvaiul.
o vorba din batrani spune ca "udul nu se mai teme de ploaie". asa si este. azi sunt in slapi.

uite asta este un eveniment dupa care iti poti programa concediul si celelalte concerte pe care vrei sa le vezi in vara asta. e drept ca foarte multi vin anul asta in bucuresti. ce am mai fi putut vedea? oasis, kings of leon si poate royksopp. dar nu-i bai, si anul mai are luni multe. asa ca sa ne vedem de treaba la b'estfest.
stiu oamenii care stramba din nas, ca ar fi vrut al line-up. sa fim seriosi. aglomeratia este destul de mare. imi place receptivitatea organizatorilor. au renuntat la concertele suprapuse. omul trecut trebuia sa facem alegeri. acum s-a terminat. nu stiu daca este neaparat bine. concertele suprapuse presupun mai multi artisti si evidenta mai mult public. la inceput am fost fanul concertelor snur (unul dupa celalalt). acum insa, cred ca este timpul sa diversificam. in mod normal cine merge la moby nu are ce cauta la motorhead sau cine serveste orbital nu-i prea incantat de franz ferdinand. refuzul asta de a avea concerte suprapuse vine si din foamea noastra pentru astfel de lucruri. vrem sa vedem, digeram, metabolizam. poate in cativa ani emagic o sa revina la formula de anul trecut. asta ar insemna evolutie, o maturizare o publicului. ar insemna ca in acelasi timp avem mai multi artisti si public.
ce astept anul asta... moby. cu sufletul la gura. la fel ca si santana. white lies. orbital si the ting tings sunt si ei pe lista.
singurul lucru cu minus mi se pare asocierea acestui festival cu prima tv, dar mai ales cu kissfm. desigur este o manevra de marketing. o expunere mai mare a sponsorilor principali. contributia kissfm la popularizarea muzicii prezente la b'estfest este egala cu 0. ma rog... 0,1. inteleg ca au difuzat oceana. si gabriela cilmi. mare realizare.
si pe aceasta cale organizatorii cred ca ar putea spune: "multumim arogantilor de la radio guerrilla".
pe maine...
ma gasiti pe

single de debut, romantism absolut

cover dupa fleetwod mac, al solistei suedeze anna terheim. unul reusit.

grup fondat in '80 de annie lennox si dave stewart. this city... apare pe albumul sweet dreams (are made of this) dar este preluata si pe coloana sonora a miticului 9 1/2 weeks

legenda soul. este cunoscut publicului larg pentru colaborarea cu massive attack. http://www.youtube.com/watch?v=ozaLAy0XKeY

london underground este noul album al lui sawhney. imogen heap, paul mccartney, ojos de brujo, faheem mazhar printre featuringuri. in curand cronica pe larg. http://www.youtube.com/watch?v=Fv2c47sKMBA

duet format din vanessa robinson si dave johnson. canta un emestec de electro, pop si trip-pop. http://www.youtube.com/watch?v=XO6lFyew9XA

compozitor si trompetist american de jazz. unul dintre cele mai influente si inovatoare nume din jazz. http://www.youtube.com/watch?v=6DEIR7CQB8I&feature=related

compozitor rus. primele compozitii sunt usor influentate de stravisky si prokofiev. a avut o relatie dificila cu regimul sovietic, fiind denunta pentru muzica sa de doua ori, in 1936 si 1948. http://www.youtube.com/watch?v=LX1fiE0U1qA

provine dintr-o familie de muzicieni, cu radacini irlandeze, grecesti, franceze si americane. un singur album antum, grace, lansat in 1994. http://www.youtube.com/watch?v=AratTMGrHaQ&feature=related