Parcă Fleetwood Mac s+au reunit sau mai degrabă Neil Young este solistul trupei America fuzionata cu Jethro Tull. Muzica rock a ultimilor ani a reinventat un instrument care pana acum avea darul doar de a umple: pianul. De fapt este o reinterpretare a anilor ’70 dinaintea exploziei, a invaziei punk. Pianul… Sa-l auzi clar, sa fie solist. E drept, nu prea am mai fost obisnuiti cu asa ceva. Intre rock si chitara exista un legamant atat de puternic incat nimeni si nimic parea ca nu va putea rupe legatura asta. E drept, chitara n-a disparut dar a inceput sa se manifeste mai subtil.
Personajul principal al acestui album este deci pianul. In jurul lui sunt construite piesele. Vocea se infasoara tot imprejurul lui, iar celelalte instrumente il acompaniaza, pe rand. Chitara cu iz cu ani ’70 pe “Head Home”, vioara pe “Young Bride”, cornul francez pe “Branches” sau “Van Occupanther”. Acestea alaturi de “Roscoe” sunt cele mai representative piese de pe album.
Povestea narata de album, trece in plan second. Piesele sunt de sine statatoare, cu toate astea treci dintr-una in alta fara nici o problema, muzica curge, intrumentele isi predau unul celuilalt stafeta.
Pentru cei blocatii in ani ’70 “The Trial Of Van Occupanther” poate sa fie discul izbavitor. El umple, alaturi de alte productii din ultimul an, golul lasat de Electric Light Orchestra, America sau Jethro Tull.