Explozie, implozie, putere, extravaganţă, rebeliune, sălbăticie, agresivitate, lirism, colectivitate, originalitate, revoluţie culturală, adaptabilitate lingvistică, eclectism, folclor, punk, versatilitate, nebunie, vulgaritate, mesaje sociale, mesaje politice, înregistrări analog, dub, plăcere erotică, metal, cruciadă, spirit, supraviţuire.
O nebunie totală în culori aprinse, ăstă este al treilea disc al trupei Gogol Bordello. Un nume ciudat de trupă, la prima vedere. Insă găsim explicaţia acestei combinaţii, primul cuvânt, se referă la scriitorul ucrainian Nikolai Gogol, al doilea, poate părea deplasat, însă face legatură între plăcerea erotică şi vulgaritate.
Gogol a luat fiinţa la New York, la jumătatea anilor ’90. Cel care a pus bazele trupei este Eugene Hutz, un transfug din Ucraina, care a bântuit Europa în lung şi-n lat după catastrofa nucleară de la Cernobil. Pe langă el din grup mai fac parte Sergei Riabtzev la vioară, Iuri Lemeshev la acordeon, Rea Mochiach la bass, Oren la chitară si Eliot Ferguson la tobe.
După declaraţiile lui Hutz, Gogol reprezintă un colectiv, din toate punctele de vedere, muzical, spiritual şi chiar politic.
Ce este însă fabulos la Gogol este sunetul. Aspru, sălbatic, aparent total neprelucrat. Piesele au fost produse după metodele tradiţionale, iar sunetul a fost luat în priză directă.
Cele 15 piese vorbesc despre despre rădăcinile membrilor trupei, despre felul sălbatic în care ei fac muzică, despre cultura ţigănească în care muzica este un mod de supravieţuire şi este făcutş de oameni săraci dar foarte sinceri.
Un disc document.