mult asteptatul sounds of the universe se lanseaza in luna aprilie. este un exercitiu de productie moderna, un tur de forta, insa lasa mult de dorit la partea creativa.

extrem de unitar, noir, fara refrene dar cu o productie senzationala. care din pacate nu reuseste decat in parte sa ne tina atentia ascutita. privit dupa 2 zile de ascultare totul pare putin opac. este ca si cum totul este infasurat cu cea mai subtire panza. sau ca privim totul dupa un geam sablat. regasim elemente din anii '80, multe, mai ales cele noir. numai ca atunci trupa gasea si refrene. la o prima ascultare doar obsesiv compulsivul wrog ti se lipeste de ureche. piesele sunt reci, neprietenoase, cantate intr-un tempo mediu. sunt asezate, greu de patruns, cu chitari glaciale, percutii distante, clape opace. in chains deschide discul si dupa vreo 5-6 ascultari incepe sa-ti placa. elemente de black celebration fuzioneaza cu cele din songs of faith of devotion. urmeaza un palier cu hole to feed, wrong, fragile tension, destul de unitar. rupt de semi balada little soul, in sympathy transpira niste clape de enjoy de silence, discrete tare, insa puse bine in context. peace un tribut al anilor '80, come back grea si asezata, apasata, spacewalker prea scurta si total instrumentala pentru a fi luata in calcul, perfect si miles away  bine calculate. jezebel este surpiza discului, balada soul electro cantata de gore. imi vine s-o compara ca senzatie data cu free love. discul se incheie cu corrupt in aceeasi linie rece.

un disc extrem de calculat, cu nimic lasat la intamplare. un exemplu genial de productie, filigrane, dantelarii sonore, exact acolo unde trebuie dar mai ales cand trebuie. exact in momentul in care te pregateai sa-ti formulezi in minte intrebarea: "nu se intampla ceva?". prea multa simetrie, prea mult sange rece, prea putina caldura, mult prea putin uman.

preferatele mele: jezebel, come back