un come back extrem de asteptat. asta, pentru ca prietenul meu Vladut, mi-a facut creierasii varza. m-a tocat marunt, chinezeste, temeinic, cu simt de raspundere. the verve revine, the verve revine. moda come-back-urilor este in plin avant, si james a facut pasul asta, asa ca in astfel de cazuri simturile se ascut la maxim. suntem mult mai critici, avem tendinta sa demolam mai usor, daca suntem fani dezamagirea pluteste mult mai usor in aer. nu sunt un estet the verve, imi plac mult, si am o nostalgie cand ma gandesc la ei. in 99 bantuiam pe stazile Parisului, ascultam radio la casti, cred ca era rtl2 sau europe2, habar nu am, si nici nu mai conteaza, iar dj-ul anunta the verve cu sonnet. piesa m-a invaluit, era pe dupa amiaza, iar la final tipul de la radio, cu o voce grava a anuntat ca the verve se desparte. am scos un oftat mic, asa ca atunci cand vine vorba de sonnet pic intr-un butoi de melancolie.
2008... come back the verve... love is noise... cum ii gasesc dupa atatia ani? schimbati si totusi la fel. vocea lui ashcroft mi se pare usor schimbata. mai matura, usor smirgheluita, putin nisipoasa, usor tipata cand declama "love is noise, love is pain" de parca o durere este cuibarita in sufletul lui. productia este super nichelata, impecabila, totul transparent, fluid, referenul are carlig. gaselnita de pe inceput, cu vocile alea suprapuse, de mare efect. de fapt gaselnita asta merge pe toata piesa, este acolo, uneori ingropata de alte sunete, dar totusi distincta, sezizabila. piesa este organica, vie, pasionala, intima.
welcome back...
