termenul, cel putin in acceptiunea mea, este cam vag. pentru mine, in anii 80 cu exista notiunea de pop, atat de bine definita. asa ca, vederile mele despre new wave sunt extrem de liberale si flexibile. in oala asta as baga si siouxie si duran duran. chiar daca, mai degraba se pot incadra la post punk, respectiv pop.

prima fomatie descoperita de mine a fost duran duran. primul disc. girls on film. si prietenia a fost pe viata.

meritul unei trupa ca duran duran este imens. aparuta la inceputul erei MTV, duran duran a adus new wave-ul in mainstream. iar lucrul asta este imens. planet earth a devenit instant hit in marea britanie si america.

alphaville este alt exemplu. primul album a facut furori.

din pacate rulajul excesiv a 2-3 piese ne face sa stambam din nas. cu toate astea forever young este un disc care dupa 25 de ani nu a imbatranit sau mai bine zis a facut-o extrem de frumos. ridurile de expresie nu-s atat de evidente. fallen angel este preferata mea.

in perioada aia am facut o colosala confuzie in alphaville si ultravox. un geambas de muzica imi oferise o caseta cu ultravox/lament pe post de alphaville.

am indreptat greseala destul de repede. am vazut dance with tears in my eyes pe un final de caseta video. si m-am lamurit. mi-e greu sa aleg o piesa. totusi lament m-a impresionta cel mai tare la vremea aia.

synth-pop mai degraba decat new wave, dar dupa cum spuneam termenul este larg. kajagoogoo...

primul lor disc, un imens succes. apoi limahl s-a hotarat pentru o cariera solo. urmarea? nu atat de reusita. totusi discul doi are 3 cel putin 3 piese de rezistenta. preferata mea: turn your back on me

pentru new order ar trebui un capitol special. atat de imensi imi par acum. intalnirea cu ei s-a facut razant. in cercul din fata magazinului muzica era un tip care intotdeauna asculta altceva decat ceilalti. din gura lui am auzit pentru prima data cocteau twins, siouxie sau new order. era un tip slabut, purta pe vremea aia barba di quatro giorni, iar "prietena" lui sigur mirosea a after shave. era entuziasmat de technique.

imprietenirea cu trupa a venit mai tarziu, datorita lui ovidiu roatis (unul dintre cei mai creativi oameni de radio din prima jumate a anilor 90). de pe technique imi cam plac toate. insa vanishing point este senzationala. este un contrast fantastic. melodia te scoala de pe scaun, este dansanta 100%. versurile sunt insa intr-un contrast izbitor cu melodia. dansezi si pe refren canti: "my life ain't no holiday/i've been through the point of no return/i've seen what a man can do/i've seen all the hate of a woman too".

siouxie and the banshees este o trupa pe care mi-a indrodus-o pe gat fosta si actuala mea colega alina dimitriu. nu mai stiu exact care-i prima piesa ascultata cu ei. cred ca preluarea passenger. ma rog...

tinderbox l-au luat de la coloane de la romana. pe caseta. preferata mea: cities in dust. minunata deschiserea cu syntetizatorul care imita sunetul de clopot.

in final revin la o piesa pe care am postat-o si ieri. i am a camera. pentru a vedea ca etichetele de genul new wave, progressive, post punk nu-s decat niste conventii. atat timp timp cat muzica se sustine singura.