in topul personal fear sta de multa vreme pe primul loc. se tot strecoara altele, stau pe acolo cateva zile si... pleaca. revine tot ian brown. de vreo 4 ani asta se intampla cu regularitate. o explicatie nu gasesc. am ascultat piesa alaturi de multi prieteni. reactiile impartite... da e misto, bai mie nu-mi spune nimic, mama ce belea de piesa. si acum cand scriu, o ascult. viorile de pe inceput sunt fabuloase, apoi incepe vocea. inconfundabila, usor nazala. piesa este compusa din lucruri simple, viori nu foarte complicate dar de mare efect, o chitara extrem de discreta, o linie curata de bas, o baterie as spune banala. si puse una peste alta, senzatia de plin, de intreg. vorbele sunt atent alese astfel incat in fiecare vers putem compune cuvantul f.e.a.r. din literele cu care incep cuvintele. asta duce deja muzica si piesa in alta dimensiune. in cea, in care nimic nu-i intamplator. totul trebuie sa sune si sa se intample precum suna si se intampla.
f.e.a.r. in romania? cine stie? poate mai curand decat credem...
