text recuperat. tnx em!!!!

mi-a venit ideea acum vreo luna jumate sa-mi fac un wish list. domul din koln era o mai veche dorinta, care de vreo jumate de an a iesi puternic la supafata. m-am hotarat in ultima clipa, am luat bilete de avion, am rezervat camera la hotel (tnx bi). vineri, cu arme si bagaje am luat-o spre dortmund. m-am cazut in dortmund, iar drumul pana la koln l-am facut cu trenul.

totul a inceput cu o mare pacaleala pe aeroportul baneasa. o colega de la radio m-a pacalit de mi-au sarit capecele, cu o suma de bani pe care o datoram, in fine, am ras cu pofta dupa ce s-a devoalat pacaleala. zbor agreabil, am gasit usor hotelul, mic, cochet, pe o straduta extrem de putin circulata. dormit fara vise iar sambata dimineata, dupa o plimbare la pas de un sfert de ora am ajuns la gara. lucrurile se desfasoara extrem de civilizat, cum altfel, iti poti cumpara bilet si de la automat (ceva mai ieftin) dar si de la ghiseu. omul m-a atentionat ca legatura mea este la 9:51. am urcat pe peron cu vreo 10 minute inainte iar la fara un sfert a aparur trenul. m-am urcat fara nicio problema in el, a pornit si dupa 2 minute apare controlorul. care-mi spune sec ca am luat alt tren. cel de 9:45 nu cel de 9:51. care chiar daca merge in acelasi loc, este intercity si pe deasupta stau si la clasa intai. mi-a zis ce optiiuni aveam, sa platesc biletul dortmund/koln sau sa cobar la prima, adica la bochum. ceea ce am si facut, omul m-a avertizat ca lagatura mea este la 10:16 si am coborat.

la bochum, am nimerit in spatele garii. intr-o piata volanta. am intrat in cea de flori si m-a izbit un miros de chec de albuse, cu anason. checul acela, putin crescut, mult mai dens decat cel cu galbenus, dar mult mai intens aromat. si pe care daca-l pastrezi 2-3 zile, il poti taia feliute subtiri, subtiri de tot si le poti lasa la cuptor vreo 5 minute. le scoti usor ondulate, iar limbile de pisica sunt nimc pe langa checul asta uscat. in rest, fructe de de toate felurile, legume, branzeturi, extrem de mult peste si normal, mezeluri si carne. doamnele veneau la piata asta volanta cu cosuri impletite pe brat, cunosteau negustorii, gustau, vorbeau, cumparau. normal ca am pierdut trenul din nou. trenul in care m-am urcat mergea pana la dusseldorf, acolo am schimbat cu un altul, pana la koln.

gara din koln este imediat dupa ce treci rinul. a cladire de metal si sticla in stil vechi. si imediat de iesi din gara incepe spectacolul. din stanga apare domul. chiar daca fusesem avertizat, a fost coplesitor. este imens si te striveste. este ireal de mare, de o culoare de gri spre negru taciune. in fata domului, normal, turnul lui babel, toate limbile pamantului. am intrat si m-am asezat pe o banca. prima parte din the koln conzert era deja pregatita. multa vreme am trait cu impresia, falsa, ca jarrett a facut inregistrarea in dom. aveam sa aflu, mai tarziu, ca pasionalul, elagantul, cerebralul, sofisticatul concert fusese cantat la opera din koln. am inchis ochii, in dreapta mea vitraliile filtrau soarele, era liniste cu toata lumea aia imprejurul meu, jarrett fiind un soi de bariera. eram ca intr-o camera acustica care supsese tot zgomotul si-mi lasase-n urechi, un pian, un bocanit de picior pe o podea de lemn si respiratia lui jarrett, pe care in momentele magice o simti. am tinut ochii inchisi si cred ca uneori mi-am tinut si respiratia. ultimele minute din prima le-am ascultat urcat scarile spre varf. ma grabeam, de parca de urcatul asta depindea ceva anume. era un soi de intrecere. sa ajung in varf inainte de a se termina concertul. asta e si motivul pentru care nu am retinut, cate trepte sunt de urcat, ce inaltime. jarrett mareste tempoul si se aude cum mormaie ceva. am ajuns in sala clopotelor. jarrett loveste clapele si parca pianul suna a clopot. am putut sa trag cateva poze si mi-am reluat urcarea. spirala se termina si am ajuns intr-o sala de unde urcarea se face pe o scara de metal. jarret continua, grabesc pasul, este pe sfarsite, grabesc si mai tare pasul, 50 de trepte, 40, 30, jarrett este pe final, mai are putin... si dintr-o data se opreste, 20, atinge clapele, 10, 9, odata, de doua ori, 8,7,6, de trei ori, 5,4,3 si se opreste, 2, incep aplauzele, am ajuns... intregul oras poate fi suprins intr-o rotire de 360 de grade. vad salupele pe rin, trenurile care intra-n gara, oamenii care misuna. am sufletul in gat. aproape am alergat. nemos si mara incep sa se auda-n casti... simt sangele-n artere, mii de vase capilare, parca vad si treseele pe care circula, parca sunt invelit cu o panza plapanda de tifon... you can't control a flying soul....

enjoy life...