Articole in categoria jurnalul unui baiat cuminte

deci m-am plimbat putin cu scaunul. de fiecare data cand se intampla asta, rememorez fiecare cutremur la care am luat parte. 77, 86, 90, etc, etc... nu stiu daca ceva lume gaseste ceva amuzant in cutremure dar mie mi se intampla sa ma gandesc cu "placere" la cel din 90.

lucram la sectia 8 turnatorie (de fonta dragilor) basarab. ca sa va faceti o impresie, unde este acum idm basarab... sau autogara basarab. o sectie unde se turna fonta si unde cam 60% din personal era navetist iar vreo 40% avusese probleme cu justitia (viol, omor, furt, delapidare). in acea minunata zi de mai eram impreuna cu 4 baieti pe acoperisul sectiei. in mod oficial trebuia sa lucram "la degajarea" acoperisului de nisip. dupa o saptamana de carat la roabe de nisip ni se cam luase de munca la mare inaltime. acoperisul era aproape curat si ne pregateam sa lucram la scurgeri. adica sa perforam un perete de beton de vreo 40 de cm doar cu ciocane, dalti si niste rangi. dupa cum se observa revolutia tehnologic era la ea acasa la sectia 8 basarab.

asa ca planul era altul pentru ziua aia. putin fotbal pe acoperis si niste bere de vis a vis (fabrica de bere grivita). numai ca am inceput cu sfarsitul. adica cu berea. la jumate, proaspata, de abia imbuteliata, nici rece nici calda, numa buna de pus la gura si terminata sticla. stiu ca umblau tot felul de legende, de bere cu gust de ulei. eu unul nu am prins asa ceva de la bere grivita. gustul ala de bere nu-l regasesc deloc azi. sa revin... dupa vreo 3 sticlute, partea mea, am cam obosit. ceilalti colegi aveau medalie de consumatori fruntasi si erau pe la tura 5, constand ca "futu-i nu ne-a ajuns o naveta de bere". urcata pe acoperit cu un sistem extrem de ingenios cu scripeti. stateam aliniati ca niste carnati, mai faceam cate un pipi. normal ca pe acoperis, ca doar verificam daca sunt scurgeri (se sa-i facem traversam o perioada secetoasa). era liniste, unul dintre colegi fuma linistit si povestea cum vrajea cu "suedezul" sau de 25 de cm gagici. cum lesinau unele, poveste palpitanta, intrerupta doar de cate un part sau ragait.

la un moment dat s-a auzit un vuiet. apoi a inceput valsul. eram asezati in fund. cu toate astea primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa zic "ba nu mai misca masa". care masa? "ba care balambane neonul" ne-a apucat rasul, care ne-a inghetat dupa ce am auzit urletele colegilor care lucrau in sectie. cu greu ne-am ridicat si ne-am uitat peste balustrada. oamenii ieseau din sectie precum o turma de vite. manate din spatede ceva infiorator. chiraiau, urlau, se calcau in picioare. ochii erau scosi din orbite si altceva mai bun nu am avut de facut decat sa radem de ei. radeam ca niste disperati. am ras vreo 10 minute dupa care usor, usor am inceput sa realizam situatia. dupa ce strigaseram ca disperatii "ba ce fata aia", "muie lu ciriblan", "vitelor, muuuuuu", "boilor", "vacilor" efectul berii a disparut ca prin farmec. eram inconjurati de sticle goale (trebuia coborata naveta de pe acoperis) si incepusera sa ne tremure picioarele. vreo ora jumate s-au rugat de noi sa coboram. nu ca nu am fi vrut. pur si simplu nu putea. picioarele tremurau in asa hal, incat nu puteam sa incercam sa coboram pe scara gen burlan.

la aproape 2 ore de la cutremur eram in atelier si ne uitam la ce fete avem. albe, albe, albe. normal ca dupa isprava asta mergea o bere. 2, 3....

text recuperat. tnx em!!!!

mi-a venit ideea acum vreo luna jumate sa-mi fac un wish list. domul din koln era o mai veche dorinta, care de vreo jumate de an a iesi puternic la supafata. m-am hotarat in ultima clipa, am luat bilete de avion, am rezervat camera la hotel (tnx bi). vineri, cu arme si bagaje am luat-o spre dortmund. m-am cazut in dortmund, iar drumul pana la koln l-am facut cu trenul.

totul a inceput cu o mare pacaleala pe aeroportul baneasa. o colega de la radio m-a pacalit de mi-au sarit capecele, cu o suma de bani pe care o datoram, in fine, am ras cu pofta dupa ce s-a devoalat pacaleala. zbor agreabil, am gasit usor hotelul, mic, cochet, pe o straduta extrem de putin circulata. dormit fara vise iar sambata dimineata, dupa o plimbare la pas de un sfert de ora am ajuns la gara. lucrurile se desfasoara extrem de civilizat, cum altfel, iti poti cumpara bilet si de la automat (ceva mai ieftin) dar si de la ghiseu. omul m-a atentionat ca legatura mea este la 9:51. am urcat pe peron cu vreo 10 minute inainte iar la fara un sfert a aparur trenul. m-am urcat fara nicio problema in el, a pornit si dupa 2 minute apare controlorul. care-mi spune sec ca am luat alt tren. cel de 9:45 nu cel de 9:51. care chiar daca merge in acelasi loc, este intercity si pe deasupta stau si la clasa intai. mi-a zis ce optiiuni aveam, sa platesc biletul dortmund/koln sau sa cobar la prima, adica la bochum. ceea ce am si facut, omul m-a avertizat ca lagatura mea este la 10:16 si am coborat.

la bochum, am nimerit in spatele garii. intr-o piata volanta. am intrat in cea de flori si m-a izbit un miros de chec de albuse, cu anason. checul acela, putin crescut, mult mai dens decat cel cu galbenus, dar mult mai intens aromat. si pe care daca-l pastrezi 2-3 zile, il poti taia feliute subtiri, subtiri de tot si le poti lasa la cuptor vreo 5 minute. le scoti usor ondulate, iar limbile de pisica sunt nimc pe langa checul asta uscat. in rest, fructe de de toate felurile, legume, branzeturi, extrem de mult peste si normal, mezeluri si carne. doamnele veneau la piata asta volanta cu cosuri impletite pe brat, cunosteau negustorii, gustau, vorbeau, cumparau. normal ca am pierdut trenul din nou. trenul in care m-am urcat mergea pana la dusseldorf, acolo am schimbat cu un altul, pana la koln.

gara din koln este imediat dupa ce treci rinul. a cladire de metal si sticla in stil vechi. si imediat de iesi din gara incepe spectacolul. din stanga apare domul. chiar daca fusesem avertizat, a fost coplesitor. este imens si te striveste. este ireal de mare, de o culoare de gri spre negru taciune. in fata domului, normal, turnul lui babel, toate limbile pamantului. am intrat si m-am asezat pe o banca. prima parte din the koln conzert era deja pregatita. multa vreme am trait cu impresia, falsa, ca jarrett a facut inregistrarea in dom. aveam sa aflu, mai tarziu, ca pasionalul, elagantul, cerebralul, sofisticatul concert fusese cantat la opera din koln. am inchis ochii, in dreapta mea vitraliile filtrau soarele, era liniste cu toata lumea aia imprejurul meu, jarrett fiind un soi de bariera. eram ca intr-o camera acustica care supsese tot zgomotul si-mi lasase-n urechi, un pian, un bocanit de picior pe o podea de lemn si respiratia lui jarrett, pe care in momentele magice o simti. am tinut ochii inchisi si cred ca uneori mi-am tinut si respiratia. ultimele minute din prima le-am ascultat urcat scarile spre varf. ma grabeam, de parca de urcatul asta depindea ceva anume. era un soi de intrecere. sa ajung in varf inainte de a se termina concertul. asta e si motivul pentru care nu am retinut, cate trepte sunt de urcat, ce inaltime. jarrett mareste tempoul si se aude cum mormaie ceva. am ajuns in sala clopotelor. jarrett loveste clapele si parca pianul suna a clopot. am putut sa trag cateva poze si mi-am reluat urcarea. spirala se termina si am ajuns intr-o sala de unde urcarea se face pe o scara de metal. jarret continua, grabesc pasul, este pe sfarsite, grabesc si mai tare pasul, 50 de trepte, 40, 30, jarrett este pe final, mai are putin... si dintr-o data se opreste, 20, atinge clapele, 10, 9, odata, de doua ori, 8,7,6, de trei ori, 5,4,3 si se opreste, 2, incep aplauzele, am ajuns... intregul oras poate fi suprins intr-o rotire de 360 de grade. vad salupele pe rin, trenurile care intra-n gara, oamenii care misuna. am sufletul in gat. aproape am alergat. nemos si mara incep sa se auda-n casti... simt sangele-n artere, mii de vase capilare, parca vad si treseele pe care circula, parca sunt invelit cu o panza plapanda de tifon... you can't control a flying soul....

enjoy life...

da jos camasuta, ca sa ne dam huta… sau je danse le mia sau let’s do the hula… n-am avut parte de asa ceva. un lucru genial, genial, “cel mai genial” mi s-a intamplat. am facut sex fara sa stiu. am fost futut fara sa-mi dau seama…

 

asaaaaa sa va esplic. aseara silver church discoballs. ma intalnesc cu o tipa care prin manevre mi-a luat un papion. o chestie din aia de pus la gat. o mai aburisem cu ea pe sms, nimic concret. vorba cantecului “vooorbeee…” ne intalnim aseara, buna draga, ce faci dragi, hai ca sa te pup. incepem sa vorbim si nu stiu cum ajungem la sex. ca altceva ce sa discutam, de criza, de ministru de interne, de buget?

 

de sex, ca la asta se pricepe oricum toata lumea. si ajungem la perversiuni… nu intru in detalii, aici, daca va intereseaza detaliem pe mail.

discutam de golden shower, de fist fucking, nah ca m-am scapat, de lucrurile geniale, “cele mai geniale” care ti se pot intampla. adica sa opresti jetul la jumate si sa-ti reiei partida. adaug eu… si sa ramai infipta-n pumn nu este genial, cel mai genuil, este chiar simpa. doar o viata ai. de ce sa nu-ti bagi pumnu-n ea? discutia cuuuurge, nu ca jetul oprit la jumatate, ne mutam intr-un loc unde decibelii erau mai potoliti. si primesc intrebarea “tu iti dai seama ca eu te-am futut?” blocaj, blocaj, blocaj… ma intreb unde, neuronul meu tipa, se agita, bate din picior, se da peste cap, face tumbe, se da curul de pamant, face mascari…bai bulangistule tu futi fara sa stiu si eu? prietene scuza-ma, nu mi s-a mai intamplat, stii ca pana acum ai participat, m-am scapat si eu pe mine ca tot vorbeam de dusuri. in fond daca nu-ti convine ia-o ca pe o experienta, boule. acum am intrat putin in panica, asta este sau nu viol? normal ca este. Ba nu, nu este. eu nu eram acolo. pfuuu ce viata complicata… asa ca am intrerupt golden showerul, pardo…discutia.

 

si am reluat-o ceva mai tarziu. am vorbit din nou de lucrurile geniale, “cele mai geniale”, despre naivitatea mea, despre faptul ca nu ar face sex cu mine pentru ca mai exploareaza latura mea “non banala”.

aa plecare ne-am salutat scurt, a fost un soi de concediere scurta din partea ei, deh…am fost dragut, am lasat-o sa aiba ultimul cuvant.

 

in masina canta massive attack live with me… ce dus de curatire…

 

va spuneam eu intr-un alt post, ca m-am hotarat sa-mi iau un costum. unul frumu, care sa poata fi purtat si cu pantof si cu pantof sport. ei bine nu l-am gasit. pe unde am fost, n-am vazut nimic interesant. aseara insa, am intrat din nou la zara... patria toalelor de cocalar. printre care, cu onor ma numar si eu. la o scurta trecere-n revista, am numarat trei tricouri, doua camasi, una bucata pereche de pantalon si un parpalac. plus niste botine. nu stau rau la capitoulul cocalar. buuuuunnn. deci intru aseara la zara. nu stiu ce am, dar de cate ori ajung la plazza...ma trezesc in zara. nu eu, cocalarul din mine. ok? intru deci, dau o privire, vad aproape numai nuante de gri, negru, maro si intr-un colt, patru maimute.

nu erau manechine, erau patru specimene, bune de dus la circ. cred ca aseara am intalnit cocalarul perfect. sa o luam cibernetic. primul, usor plinut, cu niste pantaloni de culoare incerta, culoareaaaa jegului, gen. mulati, dar cu turul lasat de parca aveam impresia ca omul poata pampersi sau ca are la cur o tolba ca cacat. peste burtica, aveam trasa o camasa in ton cu pantalonul, descheiata la trei nasturi si inceiata peste burta. curios, nu purta nimic la gat. ciudat, extrem de ciudat. aveam insa un ceaaass...pendula lu' bunicu' nu alta. mare, mare rau de tot si sclipicios, cu o inimioara desenata pe cadran. senzational. omul doi, nu plinut ci grasut. un cur cat un televizor cu diagonala de 63 de cm, iar picioarele aratau ca doua mortadele. pantalonii faceau cute, cute sub buci, iar tricoul si el mulat lasa sa se vada un geamantan rotund. un adevarat cimitir de curcani, cotlete de porc, saorme si alte bunatati. pun la bataie celebra, deja, pilota cu vacute ca omu asta avea o parere beton despre sine. individul trei, era tot un contrast. el negru, ma rog, minoritar, imbracamintea alba. i-am remarcat incaltamintea. corabioare albe. il puneai pe apa, ii faceai vant si ziceai ca-i cristos gornistu' calcand apa. pana si cureaua era alba, ciorapeii si ei albi, singura chestie colorata era virgula nike de la hanorac. ce curaj, corabioare combinate cu hanorac nike. individul patru, avea cate ceva din fiecare si era singurul care purta lant de gat. si el tricou mulat, corabioare in picioruse si o tana de gel peste cele trei fire de par. cam spalacit la fata si avea pe fata mai frate un cos din care cred ca ieseau vreo 2-3 mititei. probabil fusese la buda inainte, sa prelucreze carnea de mici, ii supura crateru.

adorabile manechine, maimutoi cu patalama. la un moment dat unuia dintre ei i-a sunat telefonul. nu as fi banuit melodia nici daca ma amenintai cu scaunul electric, cu batutul bilutelor cu nuiaua. nici daca ma lasai cu 50 de manechine playboy gata de o partuza, nu as fi ghicit melodia. era sa-mi cada umerasu' din mana, ralantiul in baie, fata. daca m-ar fi fotografiat cineva, probabil as fi avut cea mai surprinza moaca posibila, what the fuck... de unde vine sunetul asta? de la ala in alb? cu corabioare-n picioare? viata bate filmu' in orice situatie. balada pentru adelina... sa-mi fut una-n cap daca m-as fi gandit la una ca asta. si apoi tipul "da, zi cocos". deci era un el la telefon. am pus umerasul la loc si m-am indreptat spre iesire. o noua tentativa de a deveni om serios esuase lamentabil. am fost infrant de adelina.

si totusi... mi-am cumparat un papion roz. este si asta un inceput, nu?

multa lume asociaza cocalarul, cu ascultatorul de manele. eu cred, mai degraba, ca pe acest gen de personaj il intalnim peste tot. este si manelist, este si houser si rocher. este si in companiile multinationale, vinde si carfofi in piata. este peste tot, in cluburile de fite, in cluburile de cartier, in masini scumpe sau in unele de curg tablele din ele, este in metrou, in tramvai. in plus este cameleonic. se adapteaza perfect oricarui mediu. ajunge la o eschiva atat de sofisticata incat zici ca-I virus de calculator. sta linistit si dintr-o data ti-o trage. vorbesc de genul sofisticat nu de unul cu pamant sub unghiuta.

este versatil precum rock-ul, se transforma si se reinventeaza. cei sofisticati au ajuns sa-I priveasca de sus pe ceilalti, sunt furiosi cand isi vad originile, furiosi ca-n esenta, la baza si ei sunt la fel.

ii vedem la televizor, fie ca prezentatori sau invitati, sunt in parlament si ne predau lectii de viata si morala.

 

in curand o scurta clasificare a cocalarului: manelist, houser, rocher, corporatist si de ce nu, intelectual.

poate parea stupid, irational. ce idiot isi poate dori sa fie nefericit? ei bine...eu. m-am saturat sa ma prefac ca mi-e bine. m-am saturat sa ascund in zambet urmarile unei despartiri. vreau sa fiu nefericit. pe fata. asumat. sa nu mai ascund ca ma doare, sa nu-mi mai fut energia pe zambete de complezenta.

vreau sa-mi traiesc nefericirea asa cum simt. sa ma dau cu capul de toti peretii, sa urlu ca ma doare, sa simt cum mi se sparg plamanii, ca-mi bubuie capul, sa ma sufoc de furie ca "lumea mea" nu mai este. te gandesti ca cel care a plecat de langa tine e bine si asta te sufoca si mai tare. ca a avut alternativa,pe cand tu stai ca un prost in fata unei situatii date. dar la randul tau ai de ales. mergi pe drumul tau sau incerci sa repari trecutul. nu te sfatuies la a doua varianata, oricat de grea ti se pare prima. si sa stii ca nefericirea ta, este mai normala si mai umana decat fericirea ei. 

prietenii sunt admirabili, vin, te asculta, iti mai dau si sfaturi. sunt atenti la durerea ta, vor sa te vada zambind din nou. insa tu esti trist, te chinui sa scoti un zambet pe gura aia care acum pare schimonosita de durere. si vrei...neaparat sa-ti traiesti nefericirea. pana la urma este cel mai bun mod de a putea zambi din nou. de data asta pentru ca asa simti si nu pentru ca trebuie sa faci frumos.

...but life is both a major and a minor key... asta nu intelegem dupa o despartire. si cautam cu energie nebuna sa fie veseli. nu s-a intamplat nimic. sunt bine. pe bune. pe dracu. esti muci prietene, varza a la cluj, compot, ghiveci, ardei umplut, mititel, tocanita. dar nu recunosti. negi totul. cum ar spune o prietena de a mea "esti in negare", dupa care urma un ras usor isteric. 

poate in cazurile astea tocmai the minor key este salvarea noastra. deci... liber la nefericire...

ca un baiat cuminte ce sunt, am hotarat ca-i cazul sa-mi cumpar un costum. ca tot aud, ca se apropie cei 40 de ani si eu tot cu blugi umblu, ca ce-s culorile astea pe mine, cliclament, roz, turcoaz, vernil... astea-s culori de om serios? si blugii aia de-i port, nici ei nu-s cum trebuie. ca pantalonul tre sa aiba dunga, ca de aia e pantalon. buuuuun. deci costum sa fie. cine stie, poate cumpararea lui duce la mari modificari neuronale si in urma lor sa devin baiatul ala... serios. imbracat cu camasa, bagata-n pantalonii care au dunga proaspat calcata, sa ma rad zilnic, sa umblu cu o geanta de umar, din piele si sa port sosete albe la pantofi negri. camasile sa nu fie in niciun caz slim fit, si sa se increteasca, neaparat, in jurul taliei cand sunt indesate-n pantaloni. daca se poate, vara camasa cu maneca scurta si cum, teoretic, ar trebui sa fiu un om serios, la maneca scurta... ei, la maneca scurta ce merge mai bine decat o cravata lucioasa cu nod cat pumnul. am uitat sa spun, ciorapeiiiii, sosetele, daca se poate sa fie flausate, nu foarte scurte si daca se poate sa aiba dungulite colorate.

bun. intru navalnic in plazza cu gandul sa dau un tur. ciorchini de oameni. se prezinta colectiile de toamna/iarna. hmmmm. poate vad un costum frumos. colectia stefanel are pe sfarsite, pe podium apar smecherasii aia doi de la antena 1, aceleasi bancuri retarde, aceleasi roluri de pacala si tandala. vorbesc baieti acolo, oricum se auzea foarte prost din cauza ecoului, insa am auzit ce trebuie. urmeaza... women'secret. iamiiiiiii zic.si ma multumesc si cu o colectie toamna/iarna. incepe defileul, mare fatzaiala, itiaratceammaibunfraiere, asta e ce posed, doua tatisoare, doua buzisoare. zambeau fetele, mama ce zambeau de la inaltimea balcoanelor, erau toate un zambet. deh, profesioniste. pe bune. pentru ca nu intr-un mol de cartier iti gasesti columbeanul. deci, erau profesioniste.

 ce mi s-a parut super misto a fost ca nu barbatii s-au bulucit sa vada profesionistele. nu ei. ci duduile, silfidele de 70 de chile. s-au impins, s-au suit pe banci sa vada se se poarta in toamna asta in dormitor. coate, zambete in coltul gurii, priviri ucigatoare. am plecat dupa ce iepurasii au epuizat prezentarea. am retinut sfarcurile tipei caftite de prietenul ei, zis si boschet. au meritat toata prezentarea, mai aveau putin si spintecau tricoul cu care era imbracata fata fara boschet (cica s-au certat, ea cu boschet, si el are acum pe alta tot bloda, iar exa zice ca nu, nu, nu, nu seamana cu ea, e doar o coincidenta nenorocita ca lui ii plac blondele si oricum sa vada si ea ce poate pati,ca acum ii sar trei craci din boschet peste ochi, asa intr-o parcare, ziua in amiaza mare, cu multa lume in jur). deci am plecat cu ochii intepati cand baietasii de la tv incepusera in nou sa glumeze. de acum cand intru la women'secret o sa ma abtin sa cer 2 chile de silicon.

ps. costum nu am luat, am ajuns acasa cu 2 chile de portocale. le-am ales pe spranceana, una si una, mari, tari. curios nici ochii nu ma mai intepau

nu-s un mare amator de mare. imi place insa sa-i simt mirosul, macar odata pe an. ei bine, anul asta am imbinat utilul cu placutul. am vazut dEUS si am mirosit si marea. dupa concert, impreuna cu ank, ghidul meu in 2 mai si vama veche, am facut cativa pasi prin "statiune". am luat-o pe ulita principala.

pe mana stanga vreo doua... baruri? terase? cluburi? in fine... un soi de hibrid. muzica tare, rock greu, metal zornait, tineri usor aburiti de prea multa bere bauta, cam jegosi dupa gustul meu. dadeau din cap si prima intrebare care mi-a venit in minte a fost: "de ce puii mei nu sunt la stuf? de ce stau si se imbata ca porcii?" era bere cacalau si la stuf. si in plus mai ascultau si ei altceva decat guitaturile alea cu pretentie de mare arta. am mers mai departe. tot felul de zanganele, clatite, porumb fiert, hamsie prajita plus cartofi prajiti cu mujdei. ajungem la ovidiu. aici soc. mai multa lume decat la stuf, la dEUS. am avut impresia ca vad scena din matrix II, din grota, unde multimea dansa. asa era si aici. pe ac/dc, thunderstruck, am vazut cum bratele oamenilor se inclina dintr-o parte in alta, se unesc. apoi am luat-o pe plaja. sub umbrele mai erau 2-3 cupluri curajoase care si-o trageau. am ajuns la expirat, muzica misto, el grande comandante, la fel. pacat ca era aceeasi. am avut impresia de un mare delay. dar in fine... lume fericita, in fata la el grande comandante erau 2 focuri, fetele urcate pe mese dansau, erau transpirate iar lucrul asta mi s-a parut extrem de sexy. am stat in fata la expirat, m-am intins pe nisip, mi-am bagat picioarele-n ea de mare si am ascultat muzica.

apoi somn. dimineata la plaja. eeeiii... pe lumina vama arata altfel. ca o femeie de 50 de ani de care o vezi dimineata. nemachiata. gunoi, sticle goale pe plaja, iar ulita principala plina de praf. am vazut la lumina zilei 2 constructii monstruoase din beton, aratau jalnic, numa bune de pus pe pachetele de tigari. trist peisaj, dezolant. la terase, muzica bubuia si era intrata intr-o bucla. am stat ceva la plaja, nu am avut stare sa stau pe prosop, mai mult prin apa si plimbare pe mal. brusc ni s-a facut foame, s-a decis ca se merge in 2 mai in gofl. bun. papa bun. aiurea. am incercat rapane si ardei copti. rapanele erau cauciucate iar ardeii cam putreziti. m-am multumit cu berea fara alcool. am ajuns cu bucurie la masina sa-mi indes in gura 2 pastile de ciunga, sa-mi sperie gustul de ardei copti. si valea catre mamaia.

se plateste taxa lui... mazare, se depaseste aqua magic, se vede telegondola lui... mazare. apoi se mergeeeee pana in capatul statiunii, spre navodari. gasit loc de parcare cu bani multi, deh basinile se platesc. apoi pana la locul de plaja, am trecut prin cateva terase de fitze. curat, fara muzica tare. cert lucru, pe lumina mamaia ia fata vamii. sunt convins insa ca pe intuneric la terase se asculta lounge plictisit sau house zaharisit, adica nu foarte mult ritm, astfel incat doamnele sa poata face fata cu tocurile de 12. sincer pe mamaioti ii vad venind de la tantan la vama. invers fluxul asta nu-mi pare posibil. vama a devenit, in ultimii ani un loc, culmea, fara identitate. kinderi de la 16 ani, care habar nu au de viata lor, tineri, adulti, toti la gramada, intrati ca intr-un malaxor. si care au venit in vama pentru ca nu-i asa... vama trebuie salvata. de cine oare? oare nu strigatul asta a fost cel care a declansat toata nebunia?

locul asta nu-l pot compara cu nimic din ce exista-n bucuresti. nu seamana nici pe departe cu ceva din jegul nostru de capitala. cuvantul, care dupa mine, caracterizeaza camdenul este: fuziune. poti sta linistit o zi intreaga-n camden. ai de toate... haleala din belsug, fast food etnic, cu cele mai felurite mancaruri, mexic, japonia, tailanda, china, nordul africii... toti striga dupa tine si de imbie care mai de care cu bucatele de pui condimentate intr-o crusta crocanta, fructe de mare, taietei cu legume, taietei simplii, orez cu legume, cu sofran, simplu, pui in sos dulce acrisor, legume facute-n wok, vita picanta, sarata, dulce. portia nu costa mult 3,5 lire si poti pune mai multe feluri. iamiiiii... bombe calorice asta sunt facute, cica, dupa metode traditionale. pe naiba... au la euri, ca daca te baga dupa aia la raze, te vad doctorii colorat. insa gustul este teribil si cum papilele trebuie linistite, am bagat am doua portii pe vizita-n camden.

in fine, sa revin.ziua nu spunea nimic dimineata... ca de obicei cer noros si o burnita ingrozitoare. asta era cand am plecat de acasa. in camden insa am gasit soare. si o forfota de nedescris. parca toate natiile pamantuli isi dadusera intalnire aici. si marfaaaaa cat cuprinde. saloane de piercing si tatuaje din 10 in 10 metri, cu oameni sandwich facand reclama. mai ca era sa intru sa-mi mai fac un tatuaj. tipi relaxati, fumeaza linistiti joint-ul mergand pe strada. asta ca o acolada, nu mai cautati ciuperci halocinogene. nu mai sunt pe toate tarabele din camden tarabele din camden. se vand mai cu fereala. asaaaa... pana sa ajungem la marketul din camdem, eu si micaela, am vizitata tarabele de pe cateva stadute... pline de chinezarii, de lucruri din india si pakistan. insa de bun gust, genti multicolore, haine. tricouri cu imprimeuri haioase si mesaje la caterinca. apoi am halit bine de tot niste minunatii de mancaruri si treci la vizionare. haine vintage, extrem de multe si de colorate, coliere, cercei de os, de corn, de fildes, bratari, inele, cd-uri, curele de piele, haine army, magazin levi's vintage, magazin adidas vintage, geci de piele, portelanuri. am bifat 3 cercei in forme ciudate si 2 coliere. tre sa ma gandesc serios la un loc de depozitare. ca tot strang ca furnica. apoi mi-am luat niste cd-uri, pearl jam si cocteau twinsam mai dat o tura si m-am asezat pe o bordura, cu un fresh de portocale-n mana. din spatele meu se auzea metallica, orion, si nu-mi mai venea sa plec.

joi este ultima zi in londra, asa ca mai trag o fuga-n camden...

 

cand iti rezervi biletul de avion, ti se spune in confirmarea pe care-o primesti de la compania aeriana, ca tre sa ajungi in aeroport cu doua ore inainte de decolare. bun. este ultima data cand mai faca asta. nu mi-a ajuns ca am dormit 10 minute prapadite azi noapte, trebuia sa mai stau si prin aeroport aiurea, sa-mi intre os prin os.

dupa ce treci de control, iti dau jos baietii pan asi cureaua, te uiti sa vezi daca poti sta si tu civilizat pe un scaun. nu-s suficiente. asa sa incerci sa sprijini un zid. apoi dupa putina rumoare, hoardele de oameni merg si se aseaza in fata unui ghiseu la care nu-i nimeni. doamne ajuta, ca se elibereaza scaunele. m-am asezat tacticos, mi-ai scos cartea din geanta, ipod-ul in urechi si din cand in cand mai aruncam cate o ocheada la gramada de idioti din fata mea. si se sta. si se sta. pana cand apar 2 fete de la cec in si hoarda incepe sa se agite din nou. se urca intr-o masina si valea spre avion. acolo alta fuga. sa prinzi un loc cat mai bun. la geam daca se poate si in niciun caz pe aripa ca-ti obtureaza privelistea.

se leaga centurile, se decoleaza, se da drumul la budaaaa... se face coada. intru. in buda gasesc o invelitoare de tampon, al vacii care a folosit toaleta inaintea mea. isteata femeie, probabil asa face si acasa, arunca tot in closet, de se mira vecinul de la parter de ce si-a gasit covoarele plutind intr-o balta de rahat. din cauza acestor istete sau isteti care cred ca tot ce nu se poate arunca pe geam, tre sa se arunce-n buda. varza murata si zeama ei, toate tampoanele pline de sange, mancarea imputita din frigider, carpa de sters praful si toate cele nefolositoare. asa si cu vaca din avion... si-a schimbat fata tamponul si poc, hai cu el in buda. noroc ca astia de fac avioane sunt baieti destepti, sunt convins ca nu s-au gandit la astfel de situatii, dar uite ca le-a iesit. cand tragi apa, closetul functioneaza ca un aspirator. acum am descoperit si eu. slava domnului si cerului. in rest, zborul ok, cam frig la londra, cer noros, ploaie mocaneasca, dar alt aer si alte fetze.

revin... cat pot de repede

 

prima vacanta, din '93 incoace, pe care o petrec singur... fara cuvinte... dar revin cu amanunte... cica britzii sunt de gasca, cel putin asa imi spun micaela si costel, prietenii la care stau.

Merg la sala, de vreo 3 ani. N-am facut muschiuletul mare, incerc doar sa potolesc excesele culinare. Saormele, mancate pe banda rulanta, pizza, fripturi, aripioarele picante, paste, ce mai, colesterol nu gluma. Alerg si eu pe banda sa nu se depuna pe artera grasimea, mai trag la aparate, merg la sauna si fac ceva bazin.

 

Insa nu ma pot abtine sa nu remarc ce ma inconjoara. Atat fete cat si baieti. Uitandu-ma la ei ma rusinez putin, oamenii astia vin la sala ca si cum ar merge-n club, iar eu credeam altceva. Ma uit in oglinda si nu-s deloc in trend. Ce-i drept obrazul subtire cu cheltuiala se tine. Asorteuri, clama din par tre sa fie la nuanta cu pantofii sport sau cel putin sa fie o culoare complementara. Cunoscatorii stiu de ce. Si ce-i mai important, de fiecare data costumul de sala trebuie schimbat complet. De parca avem de a face nu niste manechine pentru echipament de sala. Asta la fetite. La baieti situatia se schimba putin. Aici intalnim si stilul boschetar. Adica cu pantofi sport numai buni de mers pe munte, “treling” de fash, ca deh tre sa transpiram. Puncte multe deci pentru damicele. Rosesc, cand ma uit, ca un batran vicios si pervers, la ele. Unele exemplare merita studiate din plin, studiu ce se poate aprofunda la sauna si bazin. Costumele de baie sunt extrem de ofertante si am observat ca se prefera cele 2 pieces. Culorile sunt aprinse, ultima data am vazut unul adidas, un rosu aprins, superb, ca si posesoarea lui. Baieteii vin cu pantalonasi pe piciorus si cei mai multi isi pun in valoare burtica. Ca deh, daca asta avem asta scoatem la inaintare. Din nou multe puncte marcate de fetite. Pe care nici nu le vedem ca stau pe marginea bazinului de jacutzi, la bere. Ca ce merge cel mai bine dupa ce te-ai plimbat pe banda 5 minute cu viteza de 5 km/h?.  Normal ca o bere rece. Si o discutie in gura mare, la telefon, cu un prieten caruia i se explica ca, el, smecheru’ tocmai a iesit din sauna si ca nu poate sa stea prea mult la telefon, ca deh este la sala, nu la sala de mese ca sa poata sta de vorba. De ce ti-ai mai luat telefonul idiotule? Eeeiii poate ca este un vertu. Iar o minune de asta, tre aratata la toti fraierii. Sa le curga balele, sa vada ei cum vorbeste el, de la bazin la telefon de fitze. Sa mor ca-l intelegeeam daca o facea intr-un club de mari gaze. Asa, mi-am tot stambat gatul sa ma uit si dupa cheile de la masina. Ei bine nu le-am vazut. Si eu ce idiot sa-mi inchipui asta. Dar asta e, m-a luat valul. Si-mi spun: baiete, te-ai tampit, acum juma de an nici nu bagai de seama lucrurile astea. Veneam la sala sa flituiesc colesterolul, imi faceam treaba si plecam cuminte acasa. Ei bine, acum nu… tre sa ma uit sa-mi dau cu parerea ca o tazta. Interesanta schimbare, oare unde ma va duce? Catre o zona de imitatie? Sa ajung sa apreciez ce dezagreez atat de mult?

 

Aseara la bazin, dau de o… prietena e mult spus, amica…mai curand. Vorbim de una, de alta, ii spun ca am fost in Fratelli lac, ca nu mi-a placut. Fata, mirata oarecum. Ea se distreaza de minune, acolo unde eu nu am vazut nicio urma de distractie. Cum, tipa este de bun simt si gust, mi-am zis ca poate-s eu ala defectu’. Si cum faceam pluta pe spate, imi spuneam ca nu-i bai sa mai merg odata. Poate o regasesc pe Ana, care intre timp, si-o fi terminat sesiunea si in sfarsit putem bea ceaiul ala racoritor, pe mal de lac. Hmmm…

 

Pana una alta merg la sala, ma uit la burtosi cu aliura de mari sportivi, la fetite scoase ca din cutie si ma plang ca viata-i grea si urata. Normal sunt eu?

"ps am plecat cu un numar de telefon. Sa sun? sa nu sun?”

 

m-am frasunit eu ceva vreme pana sa sun. mai, da' de ce s-o fac? de ce sa n-o fac? intrebari cretinoide de balanta dezechilibrata. cu raspunsuri de genul: “fraiere iti pierzi timpul”, “poate avea 22-23 de ani”.

 

 ce sa zic? de frumoasa mea noua viitoare cucerire… pai cum sa v-o descriu… blonda cu parul roscat, nu foarte inalta, parul il avea strans in fratelli, despre imbracaminte nu vorbesc ca nu va intereseaza… nici pe mine. ochii… ei aici e o problema… dupa cum ii vazusem in fratelli pareau ca lumineaza ca pomul de craciun din piata unirii, viol spuneau ei. cam asta era imaginea tipesei care mi-a soptit “Ana…asta e numarul meu de telefon”. cam usor… astea-s glume de cantina sovietica din siberia, unde atunci cand ti se da supliment, sigur aia au fiert in ciorba si un ciorap care mai avea putin si mergea singur, de cata viata avea in el. damicelele astea dau numere de telefon aiurea. insa ce pierd? un pizda ma-tii da bou, nu mai suna boule care esti aici? am luat injuraturi mai strasnice decat asta.

 

bun… am dat telefon. era Ana. pe bune. cica se pregatea pentru ultimul examen, care era si cel mai greu. vai dar ce studiezi? relatii internationale… lol. presupun ca politica noastra externa pe termen scurt si mediu este in maini bune cu astfel de studente. inveti teoria la scoala iar partea practica o dezvolti in fratelli unde faci cercetare, riserci. "buna sunt ana"…bati de trei ori din gene si gugustiucul pica. gugustiucul adica je. cica e in anul 3, fac o socoteala scurta, victorie… teoretic i-as putea fi tata. ma linistesc spunandu-mi ca e doar un telefon, ca poate iesim la un ceai cu gheata, dar numai seara, ca pe caldurile astea nu poate sa faca niciun pas, ca transpira toata si nu se suporta in halul asta. ceai cu gheata? vai dar imi place. ma racoreste. dar trebuie sa mergem numai in cutare loc, evident la o terasa pe un mal de lac si care, fireste, este specializata in etalarea fitelor, tuturor snoabelor.

 

 snobismul asta de unde vine? de la fiere? ficat? sau de la stomac? cred ca de la stomac, pentru ca el, adica snobismul, provoaca si o constipatie cronica, pe care daca as fi doctor as tratat-o cu mici clisme parfumate din doua in doua ore, asta fiind doza soc, apoi as mari numarul de ore si asa mai departe. mi-o si inchipuiam cand vorbea la telefon… isi tuguia buzitele ca un poponet de gaina. cat de misto e terasa, are vedere spre lac, cum simte ea ca se umple de energie ori de cate ori merge acolo. asa fata mea, da-ti drumul… la lirism. mai fetita, ce plonjare compensata ti-as arata eu pe teresa aia. uite cum deviez si deja ma gandesc la prostii. mai, dupa voce, cam asta ar vrea… plonjari compensate, insurubari, desfaceri, refaceri, frangeri, alambicuri, tzucahare, flicflacuri, incrucisari in linie, gramada deschisa. ia sa mai retrogradez aleaca extazul asta. "bine draga, mergem unde vrei tu". dar la Shorley nu au ceai? ce puitii mei caut eu pe malul lacului, in terase de fite. imi descopeream si eu snobismul, odata cu el vine si constipatia, insa nu ma lasa sufletul sa-mi aplic singur o mica si parfumata clisma. alta data, la alta Ana.

si am baut ceai… pe mal de lac. fata se cunostea cu toata lumea... 

va urma...

Curiozitatea  asta ma omoara. Electric Brother in Fratelli, Fete de la musique. Interesant zic, stramb din nas cand aduc vorba de club. Imi spun insa ca este o experienta si pentru mine. Dupa lungi ezitari ma hotarasc cu ce ma imbrac, ce parfum sa folosesc, ca doar mergem la fite. Ajungem. Eu si Raluca. O prietena. Ca sa ajungi in parcarea de la Fratelli (de pe lac) trebuie sa mergi pe o strada care pare din secolul 19. Chiloti pusi la uscat pe sarma, drum spart, ca dupa un mic bombardament american pe o strada-n Bagdad. Si mai ales o flora si-o fauna care te imbie... la un loc de parcare. Parcam, intram in club. Destul de gol. Mi-am dat seama din prima ca ma voi simti la Fratelli ca un peste intr-un pahar cu apa de gura. Clubul dragut, cu tot ce trebuie. Nimic de mancare insa, doar de baut. Pe un ton catifelat cer o bere, Raluca prefera ceva cu vodka. Si incercam sa intram in atmosfera.

Prima impresie... o serie de vaci batrane care vor sa se dea tinere. Si alta serie de tinere care vor sa para vaci batrane. Atata fard si fond de ten ca poti tencui o fatada de vila. Femeile arata blazat, de parca nu ar mai fi fost pistonate de multa vreme sau macar sa le fi rontait cineva tartina. Barbatii? Suficienti. Parca tocmai au terminat un concert solo pentru mana dreapta. Ce fac oamenii astia zi de zi? Cu ce se ocupa? Cei tineri evident, niste atarnatori, mananca banutul lui papa. Dar cei care par papa?

Langa noi patru tipese... Toate cu cate ceva de baut in mana. Doua sorb din pahar, au ochii decupati, mutrisoare dragute si guri desenate parca de un vicios batran. Celelalte doua folosesc sticla. Bere. Sorb din sticla de parca repeta un tril din "banana", "banana split" si toate derivatele din banana. Stau lipit de una dintre ele, decolteu generos, bronzata, fustita scurta, o mini jupa care ajungea la limita tufei. Slipul nici nu mai conta. Incasez ocheade si afisez tamp un zambet Sensodine. Ma dor dintii pe bune. Ma gandesc ca acum trebuie sa aud o replica de genul "ce pizda de tilifon ti-ai luat fa". Niste mancacioase. Privirile lor in sine echivaleaza cu un viol. Mancatoare de slipuri nu alta.Tipele astea cum merg agatate? Cu ce fel de replici? Pentru asta imi trebuie consultanta de la una la ele. Insa mimetismul actioneaza. Faci ce fac si ei. Ii studiezi si iata lectia gratis. Te mai costa cel mult o bere ca sa nu stai pe uscat cand observi. Si ii vezi... ca niste maimute, se intind, se rotesc, isi marcheaza un teritoriu cat mai mare. Bine ca nu fac si pipi. Trebuie sa ai tartacuta-n scufita, futu-i maica ma-sii, sa-ti placa oamenii astia. Sa-ti scoti muia la aer, dupa ce ai pierdut 10 minute sa-ti pui o camasa si o pereche de jeansi, taman ca un fraier cu pene pe spate si sa ajungi intr-un loc ca asta si sa-i vezi pe labarii aia onorati de concertele lor solo pentru mana dreapta, mai bine te-ai pisa cu usturimi. Macar astea trec cu antibiotice. Fazani. Si sa vedeti cat de admirabili de tampiti sunt tampitii. Si ce este mai rau: fetite care parca ieri au avut prima sangerare si care cred ca barbatii se plimba cu un inel prenuptial la ei si cand colo este noul gaget de la durex, inelusul ala vibrator, si doamne care cred ca au uitat de cand sunt la menopauza si ca au un inceput timid dar sacaitor de artrita, pe care chirugia plastica din pacate inca nu-l poate indeparta ca pe un exces de piele.

In dreapta la o masa joasa si pe o canapea in forma de L, o damicela, bunuta rau isi serbeaza ziua. Este imbracata dragut, cu gust, in jurul ei sunt vreo 4-5 pitipoance de aceeasi aliura. Oameni fara zambet, veniti acolo sa bifeze, sa-i vada ceilalti. Damicela de a carei zi va vorbesc avea si prieten, care nefericit idiot, se uita la meci in timp ce tipesa isi primea oaspetele si cadourile. Macar de ziua ei putea sa fie mai interesat, ca pe urma o sa beleasca ochii cand printre chiloteii tipei o sa dea de Gogu Groso, un vibrator de 24, sarjat de 2 super alcaline, fara moarte vreo 4-5 ore. "Vai pisi o partida de sex nu dureaza doar 5 minute?" Nu boule, vita incaltata. Dureaza de la 5 minute in sus. Cum cand ea i-a facut faza cu mierla din salcamul innisipat, nevastuica blanoasa, mica punkista devenita kojak, daca-nu-o-vrei-lasa-ma-n-pace-boule sau piesa ei de rezistenta: one night with the king. Ma uit din nou la damicela. E cam trista si alaturi de prietenele ei fac un tablou haios. A doua zi le va durea gatul de cat au dat din cap precum catelusii pe care-i puneam la luneta masinii. Senzational spectacol cu aceste rupatoare de comode. De ce nu rad? De ce nu se bucura? De ce stau asa? Fetele alea nu simt nimic. Nu-i acolo nici macar o chicoteala surexcitata care sa transmita frisoane erotice. La cum arata ar putea excita si o mumie, la cum simt fetele nu fac nici macar un tanar plin de cosuri. E un soi de intrecere. Cine e cea mai scarboasa, cine priveste mai de sus, cu toate ca mai toti de pe acolo nu venisera cu tramvaiul 41. Au ceva in ele de parca de abia asteapta sa-ti traga-n fata o flegma bine modulata sub limba.

Despre muzica? Alta data.

Foarte nimerit. Un container colector de plastic la intrare. Concluzia? Aceeasi ca la Goldfrapp: futu-ti mortii ma-tii de tara de cacat...

Ps: am plecat cu un numar de telefon. Sa sun? Sa nu sun?