Articole in categoria concerte

intai a fost trupa, apoi serialul. grey's a lansat, ca ne place sau nu, o multime de trupe. acum, pe 30 ianurie, avem ocazia sa vedem trupa. ma rog proiectul, psapp. in toamna asta au lansat disc nou, o sa incerc si o cronica cat de rapid pot.   http://www.youtube.com/watch?v=ikPbkbTnUvQ, asta e piesa noua.

eu ii stiu de la tricycle si hi care recunosc, mi-au fost varate pe gat de prietena mea micaela. am avut senzatia ca-mi da peniciliva V fara apa. cu timpul, m-am obisnuit cu gustul. pe care-l gasesc unul deosebit. asadar, concert de toytronic la arenele romane pe 30 ianuarie. si luati aici cu cozy in the rocket, am ales o varianta fara imagini din grey's  http://www.youtube.com/watch?v=TVVto-1W_EI

13 mai 2009 bucuresti. sunt trei locuri posibile: in fata casei poporului, in spatele palatului copiilor sau in fata pavilionului central romexpo. nu este exclus nici parcul izvor. revin cu detalii.

trebuie spus din prima, ca asta e un post criminal de subiectiv. asta, in primul rand pentru ca ma leaga ceva aproape invizibil de gotan project. la revancha del tango s-a lansat in europa in 2001 si de atunci gotan ma bantuie. acum doi ani, la primul lor show am fost extrem de dezamagit. nu mi-e clar de ce anume, public, prestatia lor. ceva nu s-a legat. cu toate astea, orici de cate ori voi avea posibilitatea sa-i vad, o voi face neconditionat.

aseara insa lucrurile au stat altfel. muzica s-a legat imperial cu imaginile proiectate, publicul a participat de data asta complice. au fost doua bisuri. punct slab? poate faptul ca nu au canta la cruz del sur. punct tare? pentru mine a fost diferente. atata sexualitate, erotism, patima, tensiune intr-o piesa, rar mi-a fost dat sa aud. pentru mine piesa asta este descrierea perfecta a unui act sexual. are de toate. preludiu, forta, deteminare, dominare, blandete. magnific. http://www.youtube.com/watch?v=wZk-LJ_KCMg&feature=related

motivele pentru care am fost la concertul asta, sunt evident mai multe decat cele pentru care nu as fi mers. recunosc, am luat bilet cu trei ore inante de concert si m-am prezentat la ora scrisa pe bilet.

in deschidere bumbapa. ascultasem altceva de la ei, iar setul lor a fost… nici nu stiu cum sa-l numesc. sa spunem ca, de neinteles pentru mine.

tricky a aparut pe la 10 fara 10, alaturi de francesca. ceilalti muzicieni erau deja in paine. prima parte a concertului mi s-a parut fara cap si fara coada, fara o poveste anume. deloc cursiva, foarte amestecata, extrem de inegala. dupa fix o ora, tricky ne-a spus pa la re, insa a revenit la bis, dupa 2-3 minute.

si a inceput… alt concert. unul cum nu am mai auzit in viata mea. sunet greu, asezat, depresiv, rock 100% si o intensitate a trairilor inimaginabila. suspendat in cele doua cabluri de la microfoane tricky s-a tanguit, a oftat, a vorbit, a tipat. pasajele dure au alternat cu cele calme, de planare. punctul culminant a fost atins la preluarea motorhead ace of spades. cantata de francesca si dirijata de tricky, piesa s-a transformat intr-un protest spontant. 200 de oameni au navalit pe scena, s-a facut pogo la greu. piesa a durat vreo 20 de minute. cei de la sala palatului au aprins lumina, dupa vreo 10 minute. in clipa aia am revazut concertele ghiveci de la polivalenta, de pe vremea lui ceasca, cand la trupele de rock se aprindea lumina si se baga caldura la greu pentru molesirea celor care faceau galagie. pe aceasta cale transmit o mare muie tovaraseasca celor de la sala palatului, pentru ca au fost atat de draguti si m-au dus in timp cu 20 de ani in urma. insa asta n-a fost tot, piesa nu se mai termina, deruta era maxima, 200 de oameni pe scena. singura solutie a fost…oprirea instalatiei de sunet. pur si simplu au taiat curentul. s-au mai auzit 3 masuri ale bateriei si gata ordinea a fost restabilita. nu minerii au facut asta ci un pulist care a tras heblu. pe moment nu am inteles ce s-a intamplat. la cat de high era tricky, ma gandeam ca poate asa este regia. nex… oamenii de la sala patalului, speriati probabil ca gardorobierele nu mai prind metroul sau autobuzul de berceni city, voluntari sau unde puii mei or mai sta, au oprit curentul.

de aici incolo, poate ne punem niste intrebari. de ce s-a ajuns aici? avem de a face cu un monopol? de ce nimeni in 20 de ani nu si-a asumat construirea unei sali decente pentru concerte decente? saptamana asta, care se incheie diseara cu gotan project, culmea, tot la sala palatului, deci saptamana asta ne-a aratat ca este public. Ca au fost oameni , in decurs de 5 zile si la nouvelle si la koop si la de-phazz si la tricky, si sunt convins ca vor fi si la gotan.

daca o tinem asa, cum s-a intamplat aseara, s-ar putea sa nu mai avem artisti.

cronica de concert gasiti si la prietenul boariu http://lucianboariu.wordpress.com/

1000 de oameni au stiu la ce vin, ce asculta. rimau cu ce este pe scena, intelegeau. asta a fost avantajul unei sali mici. intimitate si senzatia de apartenenta la acelasi grup. cu doar 15 minute intarziere pit baugartner a dat drumul la samples... apoi a sosit si echipa sa. viermuiala a mai durat in sala pret de vreo 3 piese, nu suntem inca obisnuiti sa venim la timp la un concert. pat appleton si karl frierson au completat echipa si mecanismul s-a pus in miscare. karl stia bine ca este la bucuresti si nu la budapesta. mare parte din atmosfera o datoram in celor doi. s-a dansat, s-a cantat, la sfarsit, dupa cele doua bisuri, am avut doar regretul ca nu am auzit nu chic, anchorless sau love's labour's lost. prea mic pentru restul atmosferei.

doua come-back-uri din vara m-au tinut in mare tensiune. roisin murphy si nouvelle vague. amandoua usor dezamagitoare.

la roisin din cauza lipsei publicului la nouvelle… nici eu nu stiu. ceva nu a rimat cu ce s-a intamplat in vara. am incercat sa gasesc explicatii. poate numarul prea mare de piese noi, nedigerate inca. in afara de sex pistols si the smiths nu mi-a atras atentia ceva anume. chiar si balciul de la too drunk too fuck mi s-a parut usor deplasat. apoi, daca nu ma insel, lipsa celor doi producatori. mi s-a parut, cam lasat de izbeliste proiectul asta. sau poate oamenii sunt interesati foarte tare de noul material.

insa, nu pot sa nu remarc atmosfera. iata ce pot face doua creiere dibace. te duc intr-un timp pe care-l crezi pierdut. si pe disc si-n concert vocile sunt cele care conduc in aceasta calatorie. simplu, direct, concret.

iata insa ca moda coverurilor a prins. pot sa jur ca trei sferturi din cei prezenti la nouvelle vague habar nu aveau de variantele originale. si ca, acum, au ocazia sa descopere echo & the bunnymen, blondie, yazoo, new order sau joy division.

http://www.youtube.com/watch?v=aX1PwkgwsG0

o mica sugestie organizatorilor... pentru la anul senor cocont. succesc garantat cu o promovare corespunzatoare la… guerrilla evident.

merg la koop. unde totul mi s-a parut perfect. chiar si aroganta unuia dintre membrii koop. intrumentisti misto, pusi bine in valoare, voce super ok, o inlantuire fireasca a pieselor. mega surpriza momentul in a heartbeat, chiar daca nu a fost cu terry callier. si macar pentru atat koop merita toti banii.

as nota doua lucruri misto in acest fusion studio, evident pentru mine, god save the queen si in a heartbeat. primul m-a facut sa ma intorc dupa vreo 15 ani la sex pistols si culmea, sa-I nu-I mai gasesc atat de oligofreni, mutanti, puerili. al doilea sa ma bucur chair si din aduceri aminte de un artist senzational: terry callier.

http://www.youtube.com/watch?v=i38dmTzG2tg

ai un concert. cum ii faci reclama? reclama, nu? apai da.faci afise si ingropi orasun iele. jegu asta de oras sa sufocat de afise cu un concert super, iarna manelelor 2008. cu nume grele de manelisti fruntasi, atat de grele incat nam retinut decat pe cativa: ionut cercel, un pusti care zici ca are fata prinsa la usa de la trolibuz, denisa, babi minune, brazilianu, fratii de aur. cel mai misto ie faptu ca este si prezentator “nimeni altul decat florin petrescu (axinte)”.

io cred ca este un spectacol de gala, de mare rafinament si stil. si tot io am stat si mam gandit: de ce place manelele? place pentru ca cantareti este aproape de oameni. canta pe gustul lor si vorbeste despre problemele lor curente. si o face din tot sufletu si cu toata sinceritatea de care are nevoie. ca cum sa nu fi sincer de la bordul lu Q7, X5 sau alt boliz si cum sa nu esti sincer in costum armani putat cu camasa cu guler nalt si descheiata sa sa vada lantucu aurifer, gros de poti pune cainili in lant. si cesucu tre sa sa vada cat mai mare si cat mai da aur si el. asa cred io ca oamenii astia au suflet sincer si cand striga auuuuuuuuuuuuu viaaaaataaaaaa meeeaaaaa chiar crede ce canta. e oameni simplu cu ca fandositi aia de canta roc sau alte mizerii.

si fratioru sau surioara mea cel mai sucar ie ca daca te grabesti sa iei bilet, adica esti primi 100 primesti gratis intrarea si un autograf de la un manelist. da in fiecare zi un manelist va vindea bilete si va dadea autografe. io as vrea de la denisa.

da daca stau si ma gandesc nici manele nu mai este cea fost...

cand george stanca spunea la inceputul anilor 90 ca suntem “un popor de loredane si cotabiti” m-am simtit profund vexat. acum la peste 15 ani distanta imi dau seama ca omul a fost extrem de bland. suntem un popor de cocalari si de bulangisti forumisti. de ceva vreme, ma intreb, unde-s toti fututii in cur, care cu o superioritate olimpiana dau verdicte. la radio se da muzica de cacat, ascult numai pe net niste faze geniale, m-am plictisit de fm. fratilor: emigrati. duceti-va in pula mea in alta tara mai frumoasa.

concert stereo mc’s in fabrica. maxim 75 de persoane. dezolant. deruta si jena pe fata solistului. nu cred, ca in viata lui, a cantat la mai putin de atat.

si totusi omuletul a fost profi, ironic pe alocuri, ipecabil sonor. a fost si connected si step it up si deep down and dirty si multe altele. si dezamagire. multa dezamagire. inainte de concert am tras cu coada ochiului la set list. era unul de vreo ora jumate, scurtat de trupa, la fix o ora cu tot cu bis.

minunata cantare, minunata trupa, minunati cei 75 de omuleti prezenti acolo. bravo noua si sa traim...

Nu mai conteaza cat l-am asteptat, cat am privit la concertele mamut. Conteaza ca pana la urma l-am vazut. Daca ar fi sa fac un clasament, al celor mai importante concerte din Romania ultimilor 20 de ani, asta ar intra sigur in Top 5. simplu, concret la obiect.

Ma asteptam la ceva minimal, sapasem pe youtube dupa niste inregistrari si vazusem un show care nu era in tiparul lui jarre. Omul si-a facut intrarea ca un star rock, a trecut printre randurile de la parter, s-a urcat pe scena si a pus mana pe microfon. Intr-o engleza frantuzita cu “ziiiiss” si “shuuuld” jarre a explicat scopul si durata vizitei. Din pacate din in sala mai erau ceva ghertoi grabiti care comentau. Iata ca nesimtirea nu are margini si ca pretul mare al biletelor nu opreste idiotii.

Sa revenim. Dupa o descriere draguta a vechilor sintetizatoare (zer ar laic an old leidi) jarre a trecut la incalzirea lor. Parca asistam la pornirea unei vechi dacia 1300, ii dai sprit la pompa, invarti elicea sa rupi pelicula de ulei, urci si dai 2-3 pedale, ridici soclul si dai la cheie. Odata, de doua, dupa cum iti e norocul. La jarre au pornit din prima. Iar pentru mine a inceput calatoria in timp. M-am trezit in camera mea, prin 86, iarna, ascultand la pick-up-ul meu tesla cu doza de safir, jean michel jarre. Aveam si oxygene si equinoxe si les chants magnetique si zoolook. Asteptam sa pun mana pe rendez-vous. Insa la celelalalte acul de la doza facuse sant. Mi-am adus aminte ca in camera mea mirosea a coaja de mar. nu erau odorizante de camera si atunci puneam coaja de mar sau, mai rar, de portocala, pe calorifer. In perioada aia, in camaruta mea era un mare haos, tocmai imi instalasem un sevalet, spre disperarea mamei mele, si camera mea mirosea a culori de ulei, diluant si toner. Ceea ce explica prezenta cojilor de mere de calorifer. Pe oxygene tin minte ca am pictat cele mai frumoase anemone, pe un carton ordinar de coperta de bloc de desen. Insa erau minunate, iar jarre cu oxygene 2 sau 4 le completa magnific. Discurile costasera o groaza de bani, vreo 700 de lei bucata, nu stiu ca fac echivalentul pentru ziua de azi. Insa cu banii aia mancam vreo 50 de pizza la trifoias, pe kogalniceanu. Chiulisem de la vreo 5-6 sedinte de meditatii la fizica iar cu banii imi luasem jarre. Nu numai jarre, insa aia a fost perioada mea de jarre. Iarna, cu zapada mare, cu miros de coaja de mar peste diluant, toner, cu o camera mica, plina de mici tablori puse la uscat, cu flori si peisaje, cu un sevalet enorm si cu multi nervi din partea mamei pentru ca totul in casa incepuse sa fie patat de culori in ulei.

2008… final de concert. Nu-l pot compara cu nimic, pentru ca nu am termen de comparatie. Pentru mine a fost un drum frumos, intr-o perioada in care nu avem griji si obligatii. Si, chiar numai si pentru atat la bucur cumplit.

sambata... fabrica. aievea in concert. stiu grupul de la inceput, l-am avut invitat la rfi sa cante. dantela, alambicuri, planare, un never ending story, frumos pentru o stare speciala. acum insa lucrurile par putin schimbate. pe mail-ul meu au ajuns ieri niste samples, cu ce face, acum, aievea. grandioasa surpriza. electric brother isi foloseste vocea si a redescoperit chitara. s-o fi maturaizat am zis si o cauta acea stare de la inceputul anilor 2000, cand era membru in cel mai coerent produs electro de la noi, nsk (scuze cristi, dar asta cred). vlaicu golcea, in schimb, lasa contrabasul pentru aparate de facut zgomot, creat stari. marta, egala cu ea insasi. asta am auzit pe samples. ca stil, ca de obicei greu de incadrat. totusi indraznesc sa spun ca fac un soi de ambient pop, un smart pop.

concertul insa va fi altceva. de asta sunt si foarte curios. sa vad, daca au facut trecerea de la fabula la concret.

noul album depeche mode, produs de ben hillier, iese pe piata, cel mai probabil in martie. trupa revine in romania, pentru un concert, pe data de 23 mai 2009. cum stadionul lia manoliu este la pamant (fizic vorbind) sunt vehiculate 2 locuri pentru intamplare. stadiounul cotroceni sau parcarea de la romexpo.

este greu sa exprimi in cuvinte sau sa cauti o descriere pentru treaba pe care o fac cei 4 dj. mare lucratura. alambicata, dantelata, sofistica, complicata. sa faci din pick-up un instrument? iata ca da. cei patru i-au marturisit in direct la radio guerrilla, lui bogdan serban, ca nu ei au descoperit apa calda, nu ei au inventat roata. asa e. insa la ei, e apa calda non stop, la presiune si temperatura constante.

prima parte a show-ului a fost extrem de densa, compacta, prea putin luminoasa. a fost pacura. apoi tipii au inceput sa deschida sunetul. ca spre final, totul sa devina foc. pick-up-urile parca scoteau fum, scartaiau, icneau, tuseau, pentru a porni mai departe. frumos show...

sunt putin deluzionat de "publicul spectator". mai curand de lipsa lui. la un astfel de show au venit maxim 1000 de persoane. ma tot gandesc. unde erau tinerii? aia de fac gat si gura mare ca pe radiouri auzi numai junk-uri. poate e asa, insa pun pariu ca in aceeasi seara la bamboo nu aveai loc sa arunci un ac. trist, trist, trist...

brilianta lucratura. niciun moment nu a semanat cu celalalt. inceput inselator, parca eram la un picnic si micii sfaraiau. asteptam berea. insa, dupa ce tom a schimbat chitara acustica pe una electrica, nimic nu a mai fost la fel.

totul a aratat ca electrocardiograma de om care a facut infarc. zimtii unui cutit fractal sunt mici pentru a descrie cum a sunat totul. cand rece, distant, calculat pana la ultima nota, cand calm, cu usoare si dulci accente psihedelice.

minunata lucratura, de la prima pana la ultima nota.

concertul asta a fost un cadou pentru nostalgici. heavy-ul a ramas in anii ’80. de atunci nimic notabil, nicio dezvoltare. pedalare pe aceleasi sabloane, multa tehnica si viteza.

am mers la concert pentru a face comparatie. vazusem maiden fara bruce, la polivalenta, un cacat de show, cu sunet de 2 lei. lucrurile s-au schimbat aici. maiden fara bruce este ca bicicleta fara pedale, masina fara aer conditionat la 35 de grade, pishu fara part, sexul fara sex oral, ceasul fara limbi si exemplele pot continua. nu am vazut trupele din deschidere, am fost la lenny si mi-a ajuns. autohtonii nostri sunt very slabi.

intrarea pe stadion…primul soc. plin ochi. gazonul gemea de lume. “nu-I rau deloc”, imi zic. dar, caci exista un dar, pe o scala de la unu la zece cat de penibile vi se par urmatoarele tablouri:

1. un tip, tanar, la bustul gol, parul de pe piept se unea cu cel de la subrat, care se unea cu cel de pe spate. nu vreau sa ma gandesc ce avea intre picioare.
2. alt tip, mai in varsta, pantofi sport cumaparati din piata, sosete albe, flausate, pantalon ¾. tipul insa cu tricou.
3. copil de 10 ani imbracat in negru din cap pana-n picioare, tricou lalau
4. zeci de tricouri de acelasi fel, eddie imprimat pe piept
5. tip, 40 de ani, jeansi deschisi croiala brazil, camasa bleu marin, esarfa cu nuante de verde asorta cu baschetii si cercelul din ureche, ceas cu bratara galbena. Bine ca nu avea si rosu, ca era gata semaforul
6. gagici, imbracate-n uniforma, jeans negru, tricou negru… eventual bocanci

cata diferenta intre publicul de la massive si cel de la maiden. sa fi facut berea diferenta? aici ursus, bauta-n cantitati masive. concluzia mea, “proprie si personala”: naspa public. daca asta e publicul de rock, atunci ma dezic de tot trecutul meu de rock-er parlit si fara plete. am zis.

lucrurile s-au schimbat insa, cand a inceput cantarea. aproape toti ciucuerii astia care stateau amortiti, s-au trezit, precum niste zombie la intuneric. aces high, too minutes to midnight au deschis concertul dupa care bruce s-a intretinut cu publicul. nu mai stiu care a fost ordinea, dar am auzit tot ce trebuie. mie mi-ar fi placut alexander the great, insa a fost ok si fara. spuneam ca show-ul a fost un cadou. la mine maiden se opreste in ’93 cu fear of the dark, asa s-au oprit si ei pentru show-ul asta. de fapt ei nu prea e schimbat mare lucru, foarte putin din componenta. ma gandesc daca muzica asta de-o canta ei mai poate evolua? eu cred. este incremenita-n proiect de 20 de ani. la fel ca mai mult de jumatate din cei pe care i-am vazut pe stadion in seara asta. e trist ca nu poti trece de anumite bariere si ramai sa asculti tot trupele pe care ai dat prima data la buci sau nu stiu ce minune ai facut. si eu imi aduc aminte: live after death, dublu disc, in concert, l-am imprumutat unui idiot patentat. cand mi l-a dat inapoi, era plin de ulei de parca l-ar fi folosit drept servetel cand a mancat cartofi prajiti. nu l-a salvat nici macar o spalare temeinica cu apa si sapun si o lustruire cu crema de ghete. a fost compromis definitiv, ca si idiotul care l-a patat.

"am pretuit ideea unei societati libere si democratice…este o ideea pentru care sunt pregatit sa mor". nelson mandela

"ultimii baieti nu termina cel mai frumos." saul alinsky

"teama nu este starea naturala a oamenilor civilizati." aung san suu kyi

"moartea rezolva toate problemele. fara oameni nu exista probleme." iv stalin

peste toate aceste mesaje vocea Yolandei (sper ca am scris bine) care canta “you can free the world you can free my mind” dupa care intra 3D “ I was lookin’ back  to see if you were lookin’ back at me”.

asta se intampla in partea a doua a concertului massive attack. neuronii fusesera deja atacati din toate partile. de  toy-tronica Martinei,(http://agenda.liternet.ro/articol/4875/Mihai-Dinu/Martina-Topley-Bird-Anything.html) de lumea incredibil de frumoasa din jurul meu, de la atmosfera, de  teardrop, chiar daca a fost cantat de stephanie dosen. insa atacul massiv a fost provocat de safe from harm. in concert n-a mai fost ce stiam ca este. din trip hop si electronica s-a tranformat intr-un hibrid senzational de rock fusion, cu rifuri de chitara sustinute de cele doua baterii si de o linie lichida de bas pe care o simteai cum iti rascoleste stomacul. era, de parca, cea mai tare bautura alcoolica, alunecase pe gatul tau si acum o simteai in stomac. cum il incalzeste si cum il face sa pulseze.

concertul a inceput cu all I want, piesa de pe noul album, asezata, teardrop a fost a patra piesa, o asteptam mai repede si incepusem sa-mi pierd rabdarea. insa a venit la timp. excelenta descoperire stephanie dosen… minunata. are deja un album suav si vaporos, iar alaturarea asta o va transforma intr-o vedeta indie.

mult curaj, au cantat mult de pe viitorul album, au neglijat protection, doar karmacoma ca bisul bisului, yolanda a fost minunata pe post de shara, stephanie pe post de liz, inertia creeps a avut o varianta hard, ca un tsunami, teleportare in alta lume pentru 5 minute.

poate ceva mai mult protection? Hei prietene be thankful for what you got…

pentru poze  http://rolyzoly.blogspot.com

putina balmajeala la inceput. the mood au avut o sansa, asa cum spuneau si ei. au ratat-o.

mister lenny a aparut pe la 9 jumate, imbracat very cool. jeansi skiny, camasa, vesta, sacou la doi nasturi pe nuante de gri. avea la gat o esarfa/fular pe albastru si purta ochelari de soare. asa ca fetele care sperasera sa-i vada tatuajele prin tricoul de plasa au suspinat prelung. omuletul s-a pus pe cantat, a sunat beton, ca pe disc nu alta. a facut tot felul de maimutareli, s-a urcat pe garduri, a mers in public, s-a cocotat pe tribuna a doua, s-a tavalit pe jos. insa, peste toate astea a cantat. pe bune. fac pariu pe plapumioara mea imprimata cu vacute contra uneia cu flori ca si peste 10 ani omu asta tot asa o sa cante. fiecare muzican din trupa a avut parte de momentul sau, fie ca a fost vorba de toba, sax, trompeta, clapa, bas sau chitara. la bis, am asteptat putin iar pe mine, are you gonna go my way m-a prins la buda. nimeni nu-i perfect.

2 ore de muzica, muzica, muzica. sa vina massive attack.

pentru poze   http://rolyzoly.blogspot.com

strereophonics standard, roisin senzationala, pacat ca a durat atat de putin, manu anarhist pana-n maduva oaselor.

nelly? no se. cui ii pasa?

ei bien, foarte multa lume. enorm de multa. mare aglomeratie in parcarea de la romexpo. cu ocazia asta am mai vazut un specimen: nelista. un soi de bambucista, fratelista sau gaista, dar cu ceva mai multe carti citite. o sumedenie de pitipoance venite s-o vada le nelly. plante perene agatatoare.

in aceasta ultima zi de festival am bifat si buda. inca odata mi-am felicitat in gand parintii, ca m-au facut baiat. la damicele o cooaadaaaa, la gagii... pe alese. sarumana mami.

ziua 2 o s-o rezum doar la nouvelle vague. pentru ca asta m-a lovit extrem de tare. am descoperit trupa asta aproape simultan cu cea mai buna prietena a mea, micaela, mare amatoare de "languroase". ea vazuse o prezentare pe fashion tv si atentia i-a fost distrasa de in a manner of speaking. a sapat si a aflat, ca e vorba de tuxedomoon, in original, preluata acum de o banda frantuzeasca cu multe gagici necunoscute care dau voci, pe piese din anii '80. nouvelle vague. eu citisem in lesinrocks niste cronici dragute si dadusem in urmarire generala primul lor album. de aici si pana la a difuza la rfi, intr-o roatie enervant de mare, in a manner of speaking nu a fost decat un pas.

primul album a fost facut de cei doi producatori ai proiectului, ca o compilatie ideala pentru o vara. primirea albumului de catre critica, dar mai ales de catre public, a facut fireasca continuarea. un disc doi, usor mai variat, cu o productie mai plina, cu mai multe instrumente.

4 instrumentisti si doar 2 soliste, intr-un show pe care l-am ales in detrimentul celor de la kaiser chiefs. ce simpla pare uneori muzica. instrumente putine, baterie, cello-contrabass, chitara acustica si clape. mult feeling insa si caldura.

piesele, usor uniformizate, intro, voce de gagica, chitara au insa farmecul lor. te transporta cu 30, 25, 20 de ani in urma, intr-o forma moderna. niste urechi virgine pot sa jure si sa bage mana-n foc ca don't go (yazoo) sau sweet dreams (eurythmics) sunt piesele nouvelle vague. insa, cel putin la concertul asta, urechile virgine au fost extrem de putine. lumea stia versurile, a cantat, a dansat. s-a simtit bucurie, oamenii era zambitori. si uite cum ajungem sa ne bucuram de lucrurile normale. cand o mie de oameni canta refrenul la love will tears us apart nu poti decat sa te bucuri. cand tot mia asta amarata de oameni, aplauda pentru un bis din nou te bucuri.

azi putina normalitate. maine putin mai multa, alaturi de ceva mai multi oameni si poate nu vom mai spune asa des "futu-ti mortii ma-tii de tara de cacat"

uite ca o minune nu tine trei concerte si iata ca avem si a doua editie de best fest. cate surprize pe lista, cel putin pentru mine. reunirea nsk, nouvelle vague, stereophonics, roisin murphy, hai cu indulgenta si manu chao.

pe nsk i-am descoperit in mansarda, undeva intre kogalniceanu si hasdeu. cat potential am vazut la vremea respectiva... si nu m-am inselat prea tare, in anul ala, 2000, au luat un premiu, oferit de rfi. concerte la paris si lisabona. concerte-n perioada aia si prin bucuresti, un disc scos, cu vreo patru potentiale piese single. nimic concretizat din punctul asta de vedere. pe casa de discuri a durut-o la basca.

asta este prima reunire serioasa a trupei, pe aia din studioul rfi n-o pun la socoteala si nici pe cea de la petrecerea feeder. o fata noua a trupei? in mare parte da. nu am auzit piese noi, insa cele vechi au avut o haina noua. in timp si in moda. mara a cantat pe patru piese, electric brother in sfarsit si-a folosit mai mult chitara aia, vasile s-a ocupat de scartaieli, matze cu samplingul, ati cu tobele lui, un mc care a dat extraordinar de bine pe varianta rockaroasa de la "trebuie sa dansam". nsk suna real, din 2008, ma intreb daca vor continua sau nu. la cat de neexploatat a fost materialul din 2000, cred ca o noua aventura, nu le-ar strica deloc.

de la nsk am fugit sa vad apollo 440, am ajuns cand se spargeau pe can't stop the rock. apollo? fuziune, amalgam, aliaj, o muzica aflata in preajma multor granite. frumos finalul, cand nu mai stiam ce van halen ascultam ain't talking bout love sau jump. frumos final.

alanis m-a dezamagit. a facut un concert pentru initiati, a cantat prea putin de pe noul album, iar ce a cantat mi s-a parut total nepotrivit. bisurile inca foarte ok.

revin maine, cand poate pun si niste poze. azi am uitat aparatul acasa. bravo mie.

cati dintre voi mai stiti cum arata o caseta? si as putea merge mai departe. cati stiu cum arata un cd? dar sa raman la caseta. tin in mana caseta cu operation mindcrime. este un basf de 90 de minute, inregistrat cu dolbi b, inregistrat in ordine aiurea. pentru ca pe vremea aia eram prea prost si nu stiam ca mindcrime este o opera rock. si-n plus vroiam sa folosesc o functie noua a cd playerului, cea care iti aranja piesele astfel incat suma lor sa se apropie cat mai mult de 30 de minute sau 45. un idiot eram pe vremea aia, acum vreo 17 ani. normal ca s-a gasit cineva sa-mi spuna: bai prostule, asta e opera heavy metal, cretin patentat ce esti, asculta piesele in ordinea de pe cd, ca asta nu-i depeche mode. si asa am facut. am mai tras o caseta. de data asta un tdk, trasparent.

asa am facut cunostiinta cu queensryche. eram mult mai cool sa asculti queensryche decat judas sau maiden. cool de cool. imi aduc aminte si de primii blugi second hand, usor evazati si stransi pe cur, pe care mi-am desenat, fix pe piciorul stang semnul de pe coperta empire. cu o carioca, de se mira mama de unde am gasit porcariile alea de blugi, ca uite cum aduc astia toate tampeniile de la turci, de nu mai poarta nimeni un pantalon frumos de stofa.

deci concert queensryche. la arenele romane. mi-am luat bilet din timp, la indemnul oanei, mare fana tate. hai vino si tu, sa nu stea silviu (sotul oanei) singur. bla, bla, bla, bla. zis si facut. mergem azi. si ca sa nu ne prinda primele acorduri pe la poarta, ajungem la 8 fara 20. portile inchise. am stat cumintei in aer liber si am inceput sa admiram fauna. si nu vorbesc de rockeri. ci de alte personaje. un minoritar, imbracat in pantaloni de pescuit si cu un tricou negru fara maneci tot trecea printre noi si ne intreba daca nu avem un bilet in plus. din cand in cand se stergea de transpiratie la subrat cu o batista turcoaz, dupa care, in secunda doi isi tampona, cu aceeasi batista, fata. omul era negru taciune, tuns scurt si nu parea sa fie un estet al operei mindcrime. langa el turcescu cu oana, oana fara faimoasele gropite din obraji, dar pe niste sandale cu tocuri. se accepta, la arene nu-i gazon, este betonat. apoi, am vazut alta aratare, parca iesita dintr-un film porno de serie B, imbracata intr-un soi de maieu din plasa si incaltata cu niste senile. foarte tare, a fost si cand pe aleea care era plina de lume, a venit un tip calare pe un trike, un soi de motor cu trei roti. ii zic trike pentru ca si unei bile care sare de trei ori ii zici trila. tipul pe la vreo 40 de anisori, ducea in spate o duduie, extrem de mandra de postura ei de vaca atasata la remorca. omul zambea in coltul gurii, uitati-va fraierilor ce frec eu in pat seara, fata si ea mandra, "ma plimb cu trotineta, ma plimb cu trotineta" iar noi privitorii, bucurosi de spectacolul in sine. aaa... mi-a mai sarit in ochi o tipa platinata, avea o freza de semana cu monumentul de la adamclisi. portile s-au deschis, am patruns, am trecut pe langa niste wc-uri ecologice care miroseau a bomboane cubaneze de ananas si a suc de la dozatorul tec. suc de struguri. destul de agrabil. am ocupat loc. si normal este concer. ce este concertul fara bere? este ca un pipi fara flatulatie. silviu se aseaza la o coada ce nu parea extrem de mare. dupa o 20 de minute m-am dus sa-l schimb. berea curgea asa incet de parca butoiul ar fi avut probleme cu prostata. asa ca am mai stat 20... cand...

incepe concertul... anrchy x, revolution calling, operation:mindcrime, the mission, i don't believe in love dar mai ales halucinanta eyes of a sranger, toate au curs intr-un ritm impecabil. o voce incredibila, omul cred ca are 4 coaie, chitari pline de sunet, tobe exacte, sample de clape peste toate astea. insa vocea lui tate, senzationala. fabuloasa. lectie de cantat, cu numai 85 de ron. dupa mindcrime 1 a urmat ceva din mindcrime 2 si dupa... bisul.

extrem de generos, empire, another rainy night si peste tot si toate silent lucidity. care m-a facut sa uit de tot. ca am stat in fata arenelor ca niste prosti,de intarzierea concertului cu vreo ora jumate, de faptul ca atunci cand am intrat niste mesteri mai montau pe schela ceva pe la lumini, ca am stat 40 de minute pentru un pisat de bere. totul a fost uitat cand tate a inceput "hush now don't cry/wipe away the teardrop from your eye"... fascinanta piesa, nici nu mai stii ce este. balada rock, muzica pop, coardele te duc spre alte genuri. cred ca este un bun exemplu de piesa atemporala si fara gen. muzica pur si simplu.

continuarea...http://www.youtube.com/watch?v=QQkwFtYqPjU&feature=related