dupa 3 ani, placebo reuseste un show de 2X mai tare decat primul. de obicei, cand vezi a doua oara o trupa in concert incepi sa-i gasesti hibe. prima oara esti indulgent, este emotia primului concert. apoi, incepi a critici. strambi din nas, iti aduci aminte ca nu stiu ce melodie care-ti place tie mult, mult de tot, n-a fost cantata si asa mai departe. aseara insa, placebo a reusit sa ma faca sa nu ma gandesc o clipa la toate astea de mai sus.

oamenii si-au promovat intens noul album, battle for the sun si for what it's worth au facut senzatie. publicul le-a asimilat deja ce pe 2 clasice placebo. au venit si hiturile vechi, every you evry me, special k, the bitter end, song to goodbye, black-eyed... un sunet senzational cu o chitara cu efecte putine, sunet pur si brut de rock. molko a schimbat chitara la fiecare piesa, am obosit sa-i numar chitarile. la fel a facut si a cum 3 ani, insa atunci am avut impresia unei curse. o goana catre urmatoare piesa. ieri totul a fost asezat, omul era relaxat. a aprins 2 tigari pe scena, spunand ca-i bucuros la poata face asta si ca vine dintr-o tara un de ai din ce in ce mai putine libertati individuale. a vorbit, a prezentat trupa insistand putin la "my partner in crime for 15 years stefan olsdal" acesta intorcandu-i prezantarea cu umor: "my drama queen".

pentru ca definitiv molko asta este: un om care are nevoie de public. tipul asta de exchibitionism ii este necesar. aseara molko a fost uman, in spatele vocii (senzationala personalitate) androgine am descoperit un tip firav, maladiv de firav, care nu mai priveste lumea dupa niste ochelari fumurii si care a reusit o reconversie extraordinara. a retransformat placebo dintr-un brand intr-o trupa de rock.

asa ca refrenul primei piese de pe battle for the sun, kitty litter, "i need a change of skin" nu-i doar o insiruire de cuvinte. omul asta chiar asta a facut.