Articole in categoria concerte

brilianta lucratura. niciun moment nu a semanat cu celalalt. inceput inselator, parca eram la un picnic si micii sfaraiau. asteptam berea. insa, dupa ce tom a schimbat chitara acustica pe una electrica, nimic nu a mai fost la fel.

totul a aratat ca electrocardiograma de om care a facut infarc. zimtii unui cutit fractal sunt mici pentru a descrie cum a sunat totul. cand rece, distant, calculat pana la ultima nota, cand calm, cu usoare si dulci accente psihedelice.

minunata lucratura, de la prima pana la ultima nota.

concertul asta a fost un cadou pentru nostalgici. heavy-ul a ramas in anii ’80. de atunci nimic notabil, nicio dezvoltare. pedalare pe aceleasi sabloane, multa tehnica si viteza.

am mers la concert pentru a face comparatie. vazusem maiden fara bruce, la polivalenta, un cacat de show, cu sunet de 2 lei. lucrurile s-au schimbat aici. maiden fara bruce este ca bicicleta fara pedale, masina fara aer conditionat la 35 de grade, pishu fara part, sexul fara sex oral, ceasul fara limbi si exemplele pot continua. nu am vazut trupele din deschidere, am fost la lenny si mi-a ajuns. autohtonii nostri sunt very slabi.

intrarea pe stadion…primul soc. plin ochi. gazonul gemea de lume. “nu-I rau deloc”, imi zic. dar, caci exista un dar, pe o scala de la unu la zece cat de penibile vi se par urmatoarele tablouri:

1. un tip, tanar, la bustul gol, parul de pe piept se unea cu cel de la subrat, care se unea cu cel de pe spate. nu vreau sa ma gandesc ce avea intre picioare.
2. alt tip, mai in varsta, pantofi sport cumaparati din piata, sosete albe, flausate, pantalon ¾. tipul insa cu tricou.
3. copil de 10 ani imbracat in negru din cap pana-n picioare, tricou lalau
4. zeci de tricouri de acelasi fel, eddie imprimat pe piept
5. tip, 40 de ani, jeansi deschisi croiala brazil, camasa bleu marin, esarfa cu nuante de verde asorta cu baschetii si cercelul din ureche, ceas cu bratara galbena. Bine ca nu avea si rosu, ca era gata semaforul
6. gagici, imbracate-n uniforma, jeans negru, tricou negru… eventual bocanci

cata diferenta intre publicul de la massive si cel de la maiden. sa fi facut berea diferenta? aici ursus, bauta-n cantitati masive. concluzia mea, “proprie si personala”: naspa public. daca asta e publicul de rock, atunci ma dezic de tot trecutul meu de rock-er parlit si fara plete. am zis.

lucrurile s-au schimbat insa, cand a inceput cantarea. aproape toti ciucuerii astia care stateau amortiti, s-au trezit, precum niste zombie la intuneric. aces high, too minutes to midnight au deschis concertul dupa care bruce s-a intretinut cu publicul. nu mai stiu care a fost ordinea, dar am auzit tot ce trebuie. mie mi-ar fi placut alexander the great, insa a fost ok si fara. spuneam ca show-ul a fost un cadou. la mine maiden se opreste in ’93 cu fear of the dark, asa s-au oprit si ei pentru show-ul asta. de fapt ei nu prea e schimbat mare lucru, foarte putin din componenta. ma gandesc daca muzica asta de-o canta ei mai poate evolua? eu cred. este incremenita-n proiect de 20 de ani. la fel ca mai mult de jumatate din cei pe care i-am vazut pe stadion in seara asta. e trist ca nu poti trece de anumite bariere si ramai sa asculti tot trupele pe care ai dat prima data la buci sau nu stiu ce minune ai facut. si eu imi aduc aminte: live after death, dublu disc, in concert, l-am imprumutat unui idiot patentat. cand mi l-a dat inapoi, era plin de ulei de parca l-ar fi folosit drept servetel cand a mancat cartofi prajiti. nu l-a salvat nici macar o spalare temeinica cu apa si sapun si o lustruire cu crema de ghete. a fost compromis definitiv, ca si idiotul care l-a patat.

"am pretuit ideea unei societati libere si democratice…este o ideea pentru care sunt pregatit sa mor". nelson mandela

"ultimii baieti nu termina cel mai frumos." saul alinsky

"teama nu este starea naturala a oamenilor civilizati." aung san suu kyi

"moartea rezolva toate problemele. fara oameni nu exista probleme." iv stalin

peste toate aceste mesaje vocea Yolandei (sper ca am scris bine) care canta “you can free the world you can free my mind” dupa care intra 3D “ I was lookin’ back  to see if you were lookin’ back at me”.

asta se intampla in partea a doua a concertului massive attack. neuronii fusesera deja atacati din toate partile. de  toy-tronica Martinei,(http://agenda.liternet.ro/articol/4875/Mihai-Dinu/Martina-Topley-Bird-Anything.html) de lumea incredibil de frumoasa din jurul meu, de la atmosfera, de  teardrop, chiar daca a fost cantat de stephanie dosen. insa atacul massiv a fost provocat de safe from harm. in concert n-a mai fost ce stiam ca este. din trip hop si electronica s-a tranformat intr-un hibrid senzational de rock fusion, cu rifuri de chitara sustinute de cele doua baterii si de o linie lichida de bas pe care o simteai cum iti rascoleste stomacul. era, de parca, cea mai tare bautura alcoolica, alunecase pe gatul tau si acum o simteai in stomac. cum il incalzeste si cum il face sa pulseze.

concertul a inceput cu all I want, piesa de pe noul album, asezata, teardrop a fost a patra piesa, o asteptam mai repede si incepusem sa-mi pierd rabdarea. insa a venit la timp. excelenta descoperire stephanie dosen… minunata. are deja un album suav si vaporos, iar alaturarea asta o va transforma intr-o vedeta indie.

mult curaj, au cantat mult de pe viitorul album, au neglijat protection, doar karmacoma ca bisul bisului, yolanda a fost minunata pe post de shara, stephanie pe post de liz, inertia creeps a avut o varianta hard, ca un tsunami, teleportare in alta lume pentru 5 minute.

poate ceva mai mult protection? Hei prietene be thankful for what you got…

pentru poze  http://rolyzoly.blogspot.com

putina balmajeala la inceput. the mood au avut o sansa, asa cum spuneau si ei. au ratat-o.

mister lenny a aparut pe la 9 jumate, imbracat very cool. jeansi skiny, camasa, vesta, sacou la doi nasturi pe nuante de gri. avea la gat o esarfa/fular pe albastru si purta ochelari de soare. asa ca fetele care sperasera sa-i vada tatuajele prin tricoul de plasa au suspinat prelung. omuletul s-a pus pe cantat, a sunat beton, ca pe disc nu alta. a facut tot felul de maimutareli, s-a urcat pe garduri, a mers in public, s-a cocotat pe tribuna a doua, s-a tavalit pe jos. insa, peste toate astea a cantat. pe bune. fac pariu pe plapumioara mea imprimata cu vacute contra uneia cu flori ca si peste 10 ani omu asta tot asa o sa cante. fiecare muzican din trupa a avut parte de momentul sau, fie ca a fost vorba de toba, sax, trompeta, clapa, bas sau chitara. la bis, am asteptat putin iar pe mine, are you gonna go my way m-a prins la buda. nimeni nu-i perfect.

2 ore de muzica, muzica, muzica. sa vina massive attack.

pentru poze   http://rolyzoly.blogspot.com

strereophonics standard, roisin senzationala, pacat ca a durat atat de putin, manu anarhist pana-n maduva oaselor.

nelly? no se. cui ii pasa?

ei bien, foarte multa lume. enorm de multa. mare aglomeratie in parcarea de la romexpo. cu ocazia asta am mai vazut un specimen: nelista. un soi de bambucista, fratelista sau gaista, dar cu ceva mai multe carti citite. o sumedenie de pitipoance venite s-o vada le nelly. plante perene agatatoare.

in aceasta ultima zi de festival am bifat si buda. inca odata mi-am felicitat in gand parintii, ca m-au facut baiat. la damicele o cooaadaaaa, la gagii... pe alese. sarumana mami.

ziua 2 o s-o rezum doar la nouvelle vague. pentru ca asta m-a lovit extrem de tare. am descoperit trupa asta aproape simultan cu cea mai buna prietena a mea, micaela, mare amatoare de "languroase". ea vazuse o prezentare pe fashion tv si atentia i-a fost distrasa de in a manner of speaking. a sapat si a aflat, ca e vorba de tuxedomoon, in original, preluata acum de o banda frantuzeasca cu multe gagici necunoscute care dau voci, pe piese din anii '80. nouvelle vague. eu citisem in lesinrocks niste cronici dragute si dadusem in urmarire generala primul lor album. de aici si pana la a difuza la rfi, intr-o roatie enervant de mare, in a manner of speaking nu a fost decat un pas.

primul album a fost facut de cei doi producatori ai proiectului, ca o compilatie ideala pentru o vara. primirea albumului de catre critica, dar mai ales de catre public, a facut fireasca continuarea. un disc doi, usor mai variat, cu o productie mai plina, cu mai multe instrumente.

4 instrumentisti si doar 2 soliste, intr-un show pe care l-am ales in detrimentul celor de la kaiser chiefs. ce simpla pare uneori muzica. instrumente putine, baterie, cello-contrabass, chitara acustica si clape. mult feeling insa si caldura.

piesele, usor uniformizate, intro, voce de gagica, chitara au insa farmecul lor. te transporta cu 30, 25, 20 de ani in urma, intr-o forma moderna. niste urechi virgine pot sa jure si sa bage mana-n foc ca don't go (yazoo) sau sweet dreams (eurythmics) sunt piesele nouvelle vague. insa, cel putin la concertul asta, urechile virgine au fost extrem de putine. lumea stia versurile, a cantat, a dansat. s-a simtit bucurie, oamenii era zambitori. si uite cum ajungem sa ne bucuram de lucrurile normale. cand o mie de oameni canta refrenul la love will tears us apart nu poti decat sa te bucuri. cand tot mia asta amarata de oameni, aplauda pentru un bis din nou te bucuri.

azi putina normalitate. maine putin mai multa, alaturi de ceva mai multi oameni si poate nu vom mai spune asa des "futu-ti mortii ma-tii de tara de cacat"

uite ca o minune nu tine trei concerte si iata ca avem si a doua editie de best fest. cate surprize pe lista, cel putin pentru mine. reunirea nsk, nouvelle vague, stereophonics, roisin murphy, hai cu indulgenta si manu chao.

pe nsk i-am descoperit in mansarda, undeva intre kogalniceanu si hasdeu. cat potential am vazut la vremea respectiva... si nu m-am inselat prea tare, in anul ala, 2000, au luat un premiu, oferit de rfi. concerte la paris si lisabona. concerte-n perioada aia si prin bucuresti, un disc scos, cu vreo patru potentiale piese single. nimic concretizat din punctul asta de vedere. pe casa de discuri a durut-o la basca.

asta este prima reunire serioasa a trupei, pe aia din studioul rfi n-o pun la socoteala si nici pe cea de la petrecerea feeder. o fata noua a trupei? in mare parte da. nu am auzit piese noi, insa cele vechi au avut o haina noua. in timp si in moda. mara a cantat pe patru piese, electric brother in sfarsit si-a folosit mai mult chitara aia, vasile s-a ocupat de scartaieli, matze cu samplingul, ati cu tobele lui, un mc care a dat extraordinar de bine pe varianta rockaroasa de la "trebuie sa dansam". nsk suna real, din 2008, ma intreb daca vor continua sau nu. la cat de neexploatat a fost materialul din 2000, cred ca o noua aventura, nu le-ar strica deloc.

de la nsk am fugit sa vad apollo 440, am ajuns cand se spargeau pe can't stop the rock. apollo? fuziune, amalgam, aliaj, o muzica aflata in preajma multor granite. frumos finalul, cand nu mai stiam ce van halen ascultam ain't talking bout love sau jump. frumos final.

alanis m-a dezamagit. a facut un concert pentru initiati, a cantat prea putin de pe noul album, iar ce a cantat mi s-a parut total nepotrivit. bisurile inca foarte ok.

revin maine, cand poate pun si niste poze. azi am uitat aparatul acasa. bravo mie.

cati dintre voi mai stiti cum arata o caseta? si as putea merge mai departe. cati stiu cum arata un cd? dar sa raman la caseta. tin in mana caseta cu operation mindcrime. este un basf de 90 de minute, inregistrat cu dolbi b, inregistrat in ordine aiurea. pentru ca pe vremea aia eram prea prost si nu stiam ca mindcrime este o opera rock. si-n plus vroiam sa folosesc o functie noua a cd playerului, cea care iti aranja piesele astfel incat suma lor sa se apropie cat mai mult de 30 de minute sau 45. un idiot eram pe vremea aia, acum vreo 17 ani. normal ca s-a gasit cineva sa-mi spuna: bai prostule, asta e opera heavy metal, cretin patentat ce esti, asculta piesele in ordinea de pe cd, ca asta nu-i depeche mode. si asa am facut. am mai tras o caseta. de data asta un tdk, trasparent.

asa am facut cunostiinta cu queensryche. eram mult mai cool sa asculti queensryche decat judas sau maiden. cool de cool. imi aduc aminte si de primii blugi second hand, usor evazati si stransi pe cur, pe care mi-am desenat, fix pe piciorul stang semnul de pe coperta empire. cu o carioca, de se mira mama de unde am gasit porcariile alea de blugi, ca uite cum aduc astia toate tampeniile de la turci, de nu mai poarta nimeni un pantalon frumos de stofa.

deci concert queensryche. la arenele romane. mi-am luat bilet din timp, la indemnul oanei, mare fana tate. hai vino si tu, sa nu stea silviu (sotul oanei) singur. bla, bla, bla, bla. zis si facut. mergem azi. si ca sa nu ne prinda primele acorduri pe la poarta, ajungem la 8 fara 20. portile inchise. am stat cumintei in aer liber si am inceput sa admiram fauna. si nu vorbesc de rockeri. ci de alte personaje. un minoritar, imbracat in pantaloni de pescuit si cu un tricou negru fara maneci tot trecea printre noi si ne intreba daca nu avem un bilet in plus. din cand in cand se stergea de transpiratie la subrat cu o batista turcoaz, dupa care, in secunda doi isi tampona, cu aceeasi batista, fata. omul era negru taciune, tuns scurt si nu parea sa fie un estet al operei mindcrime. langa el turcescu cu oana, oana fara faimoasele gropite din obraji, dar pe niste sandale cu tocuri. se accepta, la arene nu-i gazon, este betonat. apoi, am vazut alta aratare, parca iesita dintr-un film porno de serie B, imbracata intr-un soi de maieu din plasa si incaltata cu niste senile. foarte tare, a fost si cand pe aleea care era plina de lume, a venit un tip calare pe un trike, un soi de motor cu trei roti. ii zic trike pentru ca si unei bile care sare de trei ori ii zici trila. tipul pe la vreo 40 de anisori, ducea in spate o duduie, extrem de mandra de postura ei de vaca atasata la remorca. omul zambea in coltul gurii, uitati-va fraierilor ce frec eu in pat seara, fata si ea mandra, "ma plimb cu trotineta, ma plimb cu trotineta" iar noi privitorii, bucurosi de spectacolul in sine. aaa... mi-a mai sarit in ochi o tipa platinata, avea o freza de semana cu monumentul de la adamclisi. portile s-au deschis, am patruns, am trecut pe langa niste wc-uri ecologice care miroseau a bomboane cubaneze de ananas si a suc de la dozatorul tec. suc de struguri. destul de agrabil. am ocupat loc. si normal este concer. ce este concertul fara bere? este ca un pipi fara flatulatie. silviu se aseaza la o coada ce nu parea extrem de mare. dupa o 20 de minute m-am dus sa-l schimb. berea curgea asa incet de parca butoiul ar fi avut probleme cu prostata. asa ca am mai stat 20... cand...

incepe concertul... anrchy x, revolution calling, operation:mindcrime, the mission, i don't believe in love dar mai ales halucinanta eyes of a sranger, toate au curs intr-un ritm impecabil. o voce incredibila, omul cred ca are 4 coaie, chitari pline de sunet, tobe exacte, sample de clape peste toate astea. insa vocea lui tate, senzationala. fabuloasa. lectie de cantat, cu numai 85 de ron. dupa mindcrime 1 a urmat ceva din mindcrime 2 si dupa... bisul.

extrem de generos, empire, another rainy night si peste tot si toate silent lucidity. care m-a facut sa uit de tot. ca am stat in fata arenelor ca niste prosti,de intarzierea concertului cu vreo ora jumate, de faptul ca atunci cand am intrat niste mesteri mai montau pe schela ceva pe la lumini, ca am stat 40 de minute pentru un pisat de bere. totul a fost uitat cand tate a inceput "hush now don't cry/wipe away the teardrop from your eye"... fascinanta piesa, nici nu mai stii ce este. balada rock, muzica pop, coardele te duc spre alte genuri. cred ca este un bun exemplu de piesa atemporala si fara gen. muzica pur si simplu.

continuarea...http://www.youtube.com/watch?v=QQkwFtYqPjU&feature=related

cum nici vara nu-i ca iarna si nici iarba de pe cotroceni nu-i ca mocheta de la polivalenta. postul asta trebuia sa apara unde in creierii noptii insa o saorma de dristor mi-a pus capac. asa ca la 2 noaptea am ales sa fac putin nani. dar inainte sa va spun de concert sa va zic doua vorbe despre saorma de dristor. de vita evident. ca de pui mananca sclifositele care beau apa plata cu lamaie. de fapt diferenta intre pui si vaca este mare. puiul este precum muzica preclasica sau romantica pe cand vaca seamana cu o uvertura de wagner. insa privind la cei care stateau la coada am realizat cu tristete ca oamenii habar nu au de wagner. cand porti tricou emporio si iti porti cheile agatate de degetutul mic, la care ti-a crescut unghiuta, sansele de a stii de wagner sunt nule. asa ca sa incerc alta comparatie. saorma de pui este ca muzica usoara iar cea de vita de rock-ul progresiv. "amice esti idiot?" mi-am spus din nou. incearca altceva. am gaaaaaasit... cea de pui este frageda ca tanarul ionut cercel iar cea de vaca precum stefan de la barbulesti.

buuuun. ce bun... divin gustul. nu am ales-o extrem de condimentata... am pus si patrunjel si am pudrat-o fin cu boia. doar pentru accentuarea aromelor. carnea era bine facuta, nu uscata si nici plina de zeama. cred ca trebuie sa mai lucreze doar la sosul de rosii. atat. in rest perfecto. asta ca sa se inteleaga de ce mi-a scazut avantul in noapte asta.

sa revenim la alison. care nu-i ca caili. din mai multe motive. pe caili o stim de la televizor, este star. pe alison o stiu doar initiatii. la caili am fost pe stadion, la alison in sala, cu toate ca fata merita din plin un stadion ful. public putin, jenant de putin pentru trupele de la polivalenta. mi-a trecut la un moment dat prin minte ca organizatorii au incurcat pastilele cu iarba. doar o fractiune de secunda m-am gandit la asta. si m-am mai gandit la toti care urla cat ii tin plamanii ca la radio se aude muzica de cacat, ca traim intr-un tara de cacat. la cat de multi sunt, polivalenta ar fi trebuit sa geama de ciorchinii de omuleti veniti sa-si verse prea plinul. n-a fost asa. buuun... dupa un inceput suie, o trupa ce a crescut enorm dupa venirea lui cezarica si a trecut la o perioada concreta, fara abureala, cu text, cu text foarte interesant si aici e treaba lui cezar, pe care-l consider un mare poet contemporan, deci cum spuneam dupa inceputul asta agreabil, tensiunea a crescut.

trec la goldfrapp. care a fost 10 clase peste ce m-am asteptat sa fie. imbracata destul de ciudat, cu o rochita scurtuta, cu doi ciucurei atarnand, cu manecile ca doua aripi. si prima parte a concertului asa a si fost: plananta. AandE in concert mi s-a parut mai putin parsiva, perversa si invaluitoare ca pe disc, insa cine a spus ca un concert trebuie sa fie la fel ca discul. si n-a fost asa. a fost mult mai bine ca pe disc. sunetul s-a imbibat de emotie, nu au fost lucruri complicate, insa oamenii astia stiu sa transmita stari. sunt actori sau poate chiar asa simt ei totul, fiecare nota. am auzit ceeace asteptam de la satic chic la number 1 sau oh lalala. pentru mine filmul s-a rupt la strict machine. o varianta pe disc usor electro, insa in concert a fost ciclon, tornada. rock pur si dur. 100% rock varinata in concert. ma gandesc ca poate ar fi merg si black cherry insa n-a fost sa fie. prima parte a concertului a fost mai calma si potolita, cresterea intensitatii a venit pe parcurs si a fost extremde bine dozata, ajungandu-se la delirul din finalul de la strict machine. pacat ca a fost atat de zgarcita la bis. doar o singura piesa. ceea ce ma face sa sustin inca o data ca alison nu-i ca caili ;-p. am plecat cu regretul ca o astfel de trupa merita o sala plina, ca puteam s-o vedem la arenele romane unde sa arunci un bat de chibrit si el sa cada in capul cuiva, unde sa te enervezi la iesire ca stai la coada, ca stai la coada la buda, ca este aglomeratie, ca-i lume venita sa vada, sa cunoasca.

asa ca am plecat spre saorma spunandu-mi in gand: futu-ti mortii ma-tii da tara de cacat...

cei ma ma cunosc cat de cat o sa-mi zica ca: "s-a pervertit md-ul de ajunge sa scrie despre kylie". se prea poate. nu-s fan, dar imi place tipa la nebunie. iar dupa faza cu boala ei, cota de simpatie a crescut. lumea simpatizeaza luptatorii si ii aduleaza pe invingatori.

am avut o strangere mica cand am luat biletele. de ce iau doua? am sau nu cu cine merge? in fine.. detalii. sa nu deviez pentru ca micuta caili este subiectul acestui post. nu am stat in primele randuri s-o vad de aproape, m-am multumit cu cele doua ecrane laterale. mi-a placut ce am vazut si ce am auzit. inceputul mi s-a parut destul de timid, insa dupa primul schimb de costumatie micuta caili a capatat alta energie. si am inceput s-o vad altfel: senzuala, provocatoare, sexy, luminoasa, plina de energie, exuberanta, pasionala, dulce, inocenta, timida, amuzanta... si am asteptat. si iar am asteptat. vroiam cu orice pret "chocolate". venisem la concertul asta pentru piesa asta. micuta caili pentru mine era egala cu "disturbantul" asta de cantec. lipicios, caldut, vaporos si care pe mine ma scoate din minti (stiu, fiecare cu problemele sale). am sperat ca la bis o sa se intample, ca o sa-l cante. primul cantec nu, nici al doilea. poate, poate. nici de data asta. m-am simtit ca un pusti caruia i s-a promis o ciocolata la care visa de cand s-a trezit dimineta si care iata s-a terminat in fata lui.

dezamagit? desigur. dar si o dezamagire se poate transforma intr-o multumire. parca v-am spus ca am luat doua bilete. ;-p